vineri , 18 august 2017
NEWS ALERT

20 DE PERSOANE RIDICATE ÎN URMA PERCHEZIŢIILOR DIN BUCUREŞTI ŞI ALTE 14 JUDEŢE

Un număr de 20 de persoane, ridicate miercuri, în urma percheziţiilor din Bucureşti şi alte 14 judeţe, suspectate de evaziune şi spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de trei milioane euro, urmează să fie duse la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

mascatiCele 20 de persoane au fost ridicate miercuri, din  Bucureşti şi din Mehedinţi, Iaşi, Giurgiu, Bihor, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Vrancea, Buzău, Ilfov, Ialomiţa şi Galaţi, unde anchetatorii au făcut 54 de percheziţii.

Surse din rândul anchetatorilor au avut 30 de mandate de aducere, dar 10 dintre cei vizaţi în dosar nu au fost găsiţi la domiciliile lor.

Din localitatea Mehedinţeană Strehaia, unde poliţiştii au desfăşurat 11 percheziţii, a fost ridicată o singură persoană.

Una dintre locaţiile în cadre anchetatorii au desfăşurat percheziţii a fost domiciliul autoproclamatei preşedinta romilor din Strehaia, Stela Mihai, vizată în dosarul cu un prejudiciu de trei milioane de euro, aceasta nefiind însă găsită acasă.

 

Anchetatorii au desfăşurat miercuri dimineaţa 54 de percheziţii în Bucureşti şi în 14 judeţe, respectiv Mehedinţi, Iaşi, Giurgiu, Bihor, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Vrancea, Buzău, Ilfov, Ialomiţa şi Galaţi, pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane fizice şi juridice suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

11 percheziţii au loc în Mehedinţi, cinci în Bucureşti, Argeş, Vâlcea, Iaşi şi Bihor, patru în Giurgiu şi Prahova, două în Ilfov, Dâmboviţa şi Vrancea şi câte una în Dolj, Galaţi, Ialomiţa şi Buzău.

Percheziţiile au avut loc la locuinţe şi sedii de societăţi comerciale care aparţin celor vizaţi în dosar.

Poliţia Română a arătat într-un comunicat de presă că este vizată verificarea legalităţii activităţii desfăşurate de către persoanele bănuite prin intermediul a 40 de societăţi comerciale din România şi a zece societăţi comerciale din Ungaria, Bulgaria şi Polonia.

Aceeaşi sursă a arătat că în perioada 2013 – 2014, reprezentanţii societăţilor implicate ar fi realizat achiziţii de mărfuri în sistem intracomunitar din Ungaria, Bulgaria şi Polonia (mase plastice, materiale de construcţie, profile din PVC, ţevi, tablă, fier beton), pe care le-ar fi revândut pe piaţa internă, sustrăgţndu-se de la plata TVA şi a impozitului pe profit, prin înregistrarea în contabilitate de achiziţii fictive de la alte societăţi controlate de persoanele suspectate.

Activităţile infracţionale s-ar fi derulat în complicitate cu mai mulţi transportatori care schimbau documentele de transport la intrarea în ţară, creând astfel o aparenţa de legalitate a transporturilor de mărfuri.

Prejudiciul estimat până în prezent este de trei milioane de euro, reprezentând taxe şi impozite sustrase de la plată.

Întreaga anchetă a beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Dosar este instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

Oana Mitu

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top