vineri , 21 iulie 2017
NEWS ALERT

24 DE ORE DE PLOI, VIJELII ŞI DESCĂRCĂRI ELECRICE ÎN 27 DE JUDEŢE DIN ŢARĂ

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii pentru 27 de judeţe din ţară, între care şi judeţul Mehedinţi, unde începând de marţi seară până miercuri seară vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi, izolat, căderi de grindină.

COD GALBENPotrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de marţi, ora 18.00, până miercuri, la ora 22.00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, nordul Moldovei şi vestul Munteniei, precum şi în zona de munte.

“Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, izolat, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.”, arată ANM în avertizarea emisă marţi.

Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că instabilitatea atmosferică se va manifesta şi în partea de vest a teritoriului, iar în după-amiaza zilei de miercuri (23 iulie) şi în sud-estul ţării, dar trecător şi pe arii mai restrânse. (O.M.)

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top