sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

25 DE HECTARE DE PIN NEGRU DE BANAT DISTRUSE ÎN DOMOGLED

Opt zile de luptă incendiucu flăcările în care au fost implicaţi aproape 900 de oameni

Pompierii şi judeţul Caraş-Severin au stabilit concluziile incendiului izbucnit în această lună în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. În comunicatul de presă transmis în urma acestor concluzii, „s-a stabilt că suprafaţa afectată de incendiu este de 100 ha, fiind vorba despre 25 ha plantaţie de Pin Negru de Banat din perioada 2006-2007 şi 75 ha cu pin dispersat, subarboret şi alte elemente de floră specifică zonei. Valoarea pagubelor înregistrate a fost evaluată, de către specialişti ai Direcţiei Silvice Caraş-Severin, la aproximativ 220.000 lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 740.000 lei.

Peste 860 de persoane au intervenit pentru localizarea şi stingerea incendiului ce s-a desfăşurat în intervalul 01-08 august a.c.: 497 pompieri din Caraş-Severin, Dolj, Gorj şi Mehedinţi, 300 silvicultori şi rangeri, 47 jandarmi, 10 pompieri voluntari şi nu în ultimul rând cei 12 membrii ai echipajelor celor două elicoptere ale Ministerului Afacerilor Interne venite în sprijin. Intervenţia a mai fost sprijinită atât de către echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi reprezentanţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, filiala Caraş-Severin, cât şi de cadre ale Poliţiei Oraşului Băile Herculane”.

Incendiul din masivul Domogled este unul dintre cele mai puternice izbucnite în ultimii zece ani şi a fost cauzat de către un fulger, în timpul unei furtuni, la începutul lunii august.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top