sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

ACCIDENT LA BAHNA: PATRU PERSOANE RĂNITE TRANSPORTATE LA SPITAL

Un accident de accidentcirculaţie a avut loc  în apropiere de tunelul Bahna. Cinci persoane au fost rănite, patru au fost transportate la spital cu răni grave.

Mai multe autospeciale  ale Ambulanţei şi o alta SMURD au plecat spre locul accidentului, pentru a prelua victimele. Conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al ISU Mehedinţi, Ramona Nistor „nu există victime încarcerate. Persoanele sunt rănite, dar nu a fost nevoie de autospeciala de la descarcerare. În schimb, o autospecială SMURD a plecat în sprijinul Ambulanţei” a declarat Ramona Nistor.

Accidentul a avut loc pe DN 6, la intersecţia cu DJ 607 C. Un şofer care circula dinspre Orşova nu s-a asigurat la virajul spre stânga. Maşina acestuia a fost lovită în plin de un autoturism care circula din sens opus şi a fost proiectată într-o a treia care circula dinspre comuna Iloviţa. Din impact patru femei care se aflau în cele trei autoturisme au suferit leziuni serioase şi au fost transportate la spital.

Poliţiştii din Cadrul Biroului Rutier au declanşat o anchetă pentru a stabili care sunt împrejurările în care s-a produs accidentul.

Traficul este perturbat pe DN 6, din cauza evenimentului rutier şi se circulă pe unul din sensurile de mers.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top