sâmbătă , 4 aprilie 2020
NEWS ALERT

ADINA DUICU A AVUT ASUPRA EI UN TELEFON MOBIL ÎN TIMPUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT

Fiica fostului președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adina Duicu a avut asupra ei în timpul ultimei probe a examenului de bacalaureat, un telefon mobil, dar aceasta a refuzat să îl înmâneze anchetatorilor. Acesta a fost mărul discordiei care a dus la altercația produsă între polițist și membrii familiei elevei, vineri, în fața Colegiului Tehnic Dierna din Orșova, potrivit procurorilor.

IMAG0863

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, procurorul Fănică Cercel a declarat luni că la momentul la care a ieșit din sala unde a susținut proba de chimie a examenului de bacalaureat, fiica fostului președinte al CJ Mehedinți, Adrian Duicu, cu privire la care există suspiciuni că a fraudat proba, a refuzat să fie percheziționată corporal, anchetatorii reușind să o verifice abia după aceasta i-a dat mamei sale telefonul mobil pe care îl avea ”la brâu”.

” A avut un telefon mobil asupra ei eleva respectivă, a refuzat să îl predea, a refuzat să fie percheziționată. De fapt, de la acest telefon mobil a și plecat incidentul ulterior. Procurorul și echipa de polițiști au așteptat să se termine proba ca să nu imiedice ancheta desfășurarea examenului de bacalaureat. La terminarea probei, eleva a fost condusă în Cancelarie de către polițiști, unde aștepta procurorul de caz. Procurorul de caz s-a prezentat, s-a legitimat, i-a spus elevei că urmează să fie percheziționată corporal dacă nu predă de bună voie obiectele pe care le are asupra sa. Eleva a refuzat, a solicitat să fie asistată de un avocat în timp ce este percheziționată corporal. Deși nu era obligatorie asistența în cazul respectiv, tocmai pentru a evita orice suspiciuni, procurorul a fost de acord, a fost întrebată dacă are vreo rudă în proximitatea Liceului ca să anunțe un avocat, a susținut că nu, deși ulterior s-a dovedit că avea mai multe rude. Era vizibil că sub tricou, la brâu avea un obiect care putea să fie un telefon, dar ea a susținut că avea telefonul în mașină. I s-a propus să dea unui ofițer de poliție cheile mașinii să i se aducă telefonul, a refuzat pe motivul că nu umblă nimeni în mașina ei fără consimțământul său, situație în care a fost condusă la mașină să își ia telefonul. Când a ajuns în apropierea mașinii au venit rudele. Când s-a apropiat de mașină, a scos telefonul de la brâu și i l-a dat mamei sale, moment în care polițistul a intervenit și a luat telefonul de la persoana respectivă. Persoana respectivă (n.r. mama Adinei Duicu) l-a mușcat pe polițist de mână, la zgârâiat pe ochi. A fost nevoie să o imobilizeze pentru a înceta agresiunea, a intervenit sora fetei suspectată de fraudă și l-a pălmuit pe polițistul respectiv.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Fănică Cercel, adăugând că în cele din urmă, polițiștii au reușit să intre în posesia telefonului mobil al Adinei Duicu.

Procurorul a mai declarat că după incidentul în care polițistul a fost mușcat și pălmuit de mama și sora fetei suspectată de fraudă la examenul de bacalaureat, eleva care a susținut bacalaureatul a fost de acord să fie percheziționată dar nu s-au mai găsit dispozitive de transmisie nimic asupra ei.

”Procesul verbal se referă la percheziția corporală făcută  după incidentul cu telefonul.” A mai declarat Fănică Cercel, adăugând că telefonul pe care l-a avut Adina Duicu asupra ei când a ieșit din sala de examen este trecut în procesul verbal întocmit de anchetatori în dosarul de ultraj instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova.

Purtătoul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți a mai spus că pentru percheziția corporală a Adinei Duicu, anchetatorii aveau mandat emis de judecător, în acest caz fiind emise chiar mandate de percheziție domiciliară, dar care nu au mai fost puse în aplicare pentru că nu a mai fost cazul.

Cu privire la telefonul mobil pe care Adina Duicu l-a avut asupra sa, în timpul probei scrise a bacalaureatului, putrătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, Cristinel Degeratu a declarat că acesta ar fi trebuit să fie depus în camera de bagaje, înainte de începerea probei, potrivit regulamentului.

” În mod normal toate bagajele și orice alte materiale prin care s-ar putea inspira candidații sunt lăsate în camera de bagaje. Nu poți însă face percheziții corporale elevilor, ca urmare, dacă acesta intenționează sub o formă sau alta să introducă, mai mult ca sigur nu poate fi oprit. Dacă este  prins în timpul examenului că încearcă să-l folosească în scopuri de fraudă este eliminat din examen.”, a declarat Cristinel Degeratu.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top