luni , 25 septembrie 2017
NEWS ALERT

ADINA DUICU A FOST ADMISA LA TREI FACULTATI DIN TIMISOARA

Adina Duicu, fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, în cazul căreia, procurorii fac cercetări pentru a stabili daca a fraudat examenul de bacalaureat, a fost admisă la trei facultăţi din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, pe locurile bugetate.

IMAG0863

Adina Duicu a susţinut examen pentru admiterea la Facultatea de Drept din Timişoara, unde a obţinut nota 9,20, pentru admitere nota de la examen fiind cumulată cu media obţinută la bacalaureat.

Potrivit tatălui Adinei Duicu, Adrian Duicu, nota finală cu care a fost admisă la Facultatea de Drept din Timişoara a fost 8,97, aceasta obţinând unul dintre locurile bugetate.

Totodată, Adrian Duicu a declarat că fiica sa a fost admisă şi la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, la Secţia de Administraţie Publică, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în acest caz fiind vorba despre o admitere pe bază de dosar.

Adina Duicu a a fost admisă la locurile bugetate şi la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, din cadrul aceleiaşi Universităţi de Vest din Timişoara, tot pe bază de dosar, însă ulterior s-a retras de la această facultate.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi au declarat că dosarul deschis în cazul posibilei fraude a probei de Chimie din cadrul examenului de bacalaureat susţinut de Adina Duicu la Liceul „Dierna”, din Orşova, se află în continuare în cercetare, ancheta nefiind definitivată până în prezent.

În ceea ce priveşte ancheta, Adrian Duicu a spus că telefonul despre care anchetatorii susţin că Adina Duicu l-ar fi folosit în timpul probei de chimie a fost supus unei expertize tehnice, aceasta dovedind că fiica sa nu a copiat în timpul probei de bacalaureat.

Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei, Adina Duicu a obţinut la examenul de bacalaureat media 8,75, luând 9,60 la Limba şi literatura română, 8,70 la Matematică şi 7,95 la Chimie.

Oana Mitu

loading...


Un Comentariu

  1. Asa cum am mai postat in legatura cu eleva Adina Duicu , rezultatele bune obtinute in decursul liceului nu indicau o posibila frauda la examenul de CHIMIE ! Iar intrarea la ASE pe locuri bugetate pare a confirma starea de fapt . Chiar daca e fata d-lui Adrian Duicu , nu cred ca intrarea la ASE s-ar datora prezentei/influentei tatalui . Sincer , sper ca rezultatele anchetei sa fie favorabile elevei . Nu de altceva dar e viitorul ei in joc .

Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top