joi , 27 iulie 2017
NEWS ALERT

ADMINISTRATORUL JUDICIAR DE LA RAAN ÎI DĂ REPLICA MINISTRULUI ENERGIEI LA ACUZAŢIA CĂ AR FACE JOCURI POLITICE

Administratorul judiciar al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, Ion Tudor, dezminte acuzaţiile pe care i le-a dus ministrul Energiilor la Drobeta Turnu Severin, atunci când a declarat că acesta face jocuri politice şi economice „profund incorecte”. Ion Tudor susţine că nu face altceva decât să respecte legea insolvenţei.

tudor

Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu, a fost prezent vinerea trecută la Drobeta Turnu Severin, după ce angajaţii de la Combinatul de Apă Grea de la Halânga au refuzat să intre în tura de dimineaţă în semn de protest că nu îşi primiseră lichidarea pe luna septembrie. Un alt protest al salariaţilor de la RAAN avusese loc joi după-amiază pe strada Crişan din Turnu Severin.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Nicolescu a declarat că vinovat de întârzierea achitării salariilor este administratorul judiciar, Ion Tudor, care nu şi-ar fi dat acordul, deşi în contul regiei de la Trezorerie intrase suma de 25 milioane RON în urma  rectificării de buget.

„Acest lucru nu s-a putut realiza pentru că lipseşte acordul administratorului judiciar, domnul Tudor de la firma Tudor şi Asociaţii. Administratorul judiciar pe care îl suspectez că face un joc politic în aceste zile şi pe care, de asemenea, îl suspectez de ceva timp şi am cerut inclusiv public că îşi urmăreşte foarte bine interesul de a lua cei 3 la sută tot timpul din sumele pe care distribuie către creditori. Ori domnia sa nu poate să ia 3 la sută din sumele pe care le plăteşte salariaţilor. Deci cred că face un joc politic şi un joc economic profund incorect pentru că această societate fără a avea salariaţii plătiţi nu poate să funcţioneze. Şi acest lucru l-au înţeles şi băncile creditoare, care sunt de acord ca salariile să fie plătite la zi”, a declarat la data de 31 octombrie ministrul Nicolescu.

Ion Tudor neagă însă aceste acuzaţii şi spune că banii veniţi în urma rectificării de buget erau destinaţi achitării tranşei a doua din obligaţiile de plată a creditorilor garantaţi, conform graficului din planul de reorganizare.

Într-un comunicat de presă al firmei de insolvenţă Tudor şi Asociaţii este ataşată şi adresa Departamentului pentru Energie în care se arată că banii respectivi aveau această destinaţie, şi nicidecum cea de achitare a drepturilor salariale restante.

Potrivit Planului de reorganizare actualizat, confirmat de jucătorul sindic la data de 20 martie 2014 şi aprobat de Adunarea Creditorilor la 28 februarie 2014, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare avea de achitat în luna septembrie 2014 suma de 30.972.937,25 lei către creditorii garantaţi şi bugetari. Sancţiunea neefectuării acestor plăţi este intrarea RAAN în procedura falimentului. Până la finalul lunii septembrie 2014, RAAN nu dispunea de sumele necesare efectuării acestor plăţi. În schimb, regia deţinea pe stoc apă grea în valoare de aproximativ 450 de milioane de lei. Prin OUG 59/2014 referitoare la rectificarea Bugetului de Stat, a fost alocată suma de 30 de milioane de lei pentru achiziţia de apă grea. Creditorii garantaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare sunt următorii: ANAF prin DGRFP Craiova, AJFP Mehedinţi, Garanti Bank SA, Exim Bank SA, BCR SA, Banca Transilvania SA, CEC Bank SA, TLS Vest SA.

Astfel, prin adresa nr. 1502734/07.10.2014, emisă de Departamentul pentru Energie, Direcţia Generală Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie a comunicat firmei de insolvenţă următoarele:

„Ca urmare a constituirii acestei surse financiare pentru RAAN, s-a creat posibilitatea achitării tranşei a doua din obligaţiile de plată a creditorilor garantaţi, conform planului de reorganizare. Pe cale de consecinţă, vă solicităm ca până la proxima adunare a creditorilor să obţineţi acordul creditorilor garantaţi care urmau să primească sume din tranşa a doua, pentru plata acestora eşalonat, în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2014”, se arată în documentul Departamentului pentru Energie, care poartă ştampila Guvernului României.

Administratorul judiciar spune că în cursul lunii octombrie au intrat în conturile RAAN 25 de milioane de lei, urmând ca restul de 5 milioane de lei să fie încasat ulterior. Din suma de 25 de milioane de lei a fost achitată o treime din creanţa creditorilor garantaţi şi bugetari. Ion Tudor recunoaşte faptul că administratorul special al regiei i-a solicitat acordul pentru achitarea drepturilor salariale restante din banii veniţi prin OUG 59/2014, dar spune că în această situaţie nu îşi poate da acordul deoarece destinaţia acestor bani a fost clară. De altfel, Ion Tudor a mai ţinut să menţioneze că a cerut acordul creditorilor în acest sens, dar că un singur creditor dintr-un număr de şapte creditori şi-a exprimat acest acord.

“O schimbare a destinaţiei unei părţi din această sumă poate constitui declanşarea procedurii de faliment la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, atrăgând totodată şi răspunderea penală/civilă şi a factorilor implicaţi”, precizează administratorul judiciar. Acesta a mai spus că “deciziile sale nu au absolut niciun temei nuanţat politic”.

În acelaşi comunicat de presă, firma de insolvenţă mai arată că în cursul procedurii de insolvenţă datoriile regiei au crescut permanent, la data de 30 septembrie ele depăşind 200 de milioane de lei, iar sumele existente în prezent la dispoziţia RAAN sunt insuficiente pentru funcţionarea regiei.

 

loading...


Un Comentariu

  1. Quod erat demonstrandum ! Concluzii :
    – Reprezentantii MEC si ai Guvernului , implicati in fuga dupa voturi , au uitat ce au semnat si in
    ce scop ;
    – Desi exista o OUG privind finantarea STOCULUI EXISTENT de apa grea , cei nominalizati la
    punctul 1 au uitat ca sa asigure contravaloarea salariilor si a tichetelor de masa asa cum se
    angajasera cu ocazia mitingului anulat din fata RAAN ; semn ca angajamentele nu au fost scrise
    ci doar verbale si ca sindicalistii au ramas in off-side ;
    3) Instalatiile de concentrare primara a apei grele au … somat cateva luni , semn ca sindicalistii
    au stiut ei ceva si s-au simtit cu musca pe caciula .

Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top