vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

MOTIVARE: ADRIAN DUICU A ÎNCERCAT SĂ-ŞI BAGE ÎN PENITENCIAR UN OPOZANT POLITIC

Judecătorul Dorel George Matei de la Curtea de Apel Bucurşti a explicat marţi care au fost motivele pentru care în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu s-a emis mandat de arestare preventivă.

_DSC0321Potrivit evz.ro, judecătorul a arătat că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă o stare de pericol pentru ordinea publica astfel încât se impune luarea măsurii arestării preventive, orice altă măsură preventivă mai blindă fiind vadit insuficientă.

Inculpaţii s-au folosit de demnităţile şi funcţiile deţinute pentru satisfacerea unor interese personale sau a încercat introducerea în penitenciar a unui opozant politic, ca în cazul inculpatului Duicu.

Funcţiile lor de autoritate, în care au fost investiţi cu încrederea publicului, au fost percepute de inculpaţi doar ca modalităţi de promovare în funcţii de conducere a lor şi familiilor lor ( inculpatul Ponea) sau de satisfacere a unor interese pecuniare.

Inculpatul Duicu a încercat să-şi consolideze influenţa la nivelul judeţului Mehedinţi sprijinind instalarea în diferite funcţii de conducere sau execuţie a unor oameni obedienţi, a fraudat concursuri de ocupare a unor funcţii şi, mai grav, a luat măsuri împreună cu inculpatul Popescu pentru înlăturarea din funcţie a opozanţilor ideilor sale.

A pervertit ideea de ales local înşelind aşteptările a largi sectoare de populaţie care l-au votat, acţionând în interesul său sau al familiei sale.

Extrem de grav este şi faptul ca inculpatul a traficat influenţa sa pe care o are sau cel puţin pretinde că o are la un nivel înalt al statului român, aducând în discuţii cu cumpărătorul de influenţa Ponea pe Primul Ministru al Romaniei, secretari şi subsecretari de stat, Ministru de interne sau Seful Politiei Romane, Petre Toba. Este neclara activitatea acestor persoane în acest moment procesual, ancheta fiind la început.

Inculpatul Duicu are legaturi cu preşedintele Tribunalului Mehedinţi care îi da consultaţii juridice în dosarele in curs( dupa cum arata inculpatul coroborat cu inregistrarile telefonice) si promite sprijinul pentru numirea în functii de conducere în PICCJ sau DNA a unei procuroare locale.

În final, judecătorul a arătat că elementele de mai sus au convind instanţa ca Adrian Duicu are o perceptie fundamental gresita asupra functiei pe care o detine, ignorind cu desavârsire caracterul infractional al faptelor savirsite şi pe care nu le recunoaste.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top