vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

ADUNAREA CREDITORILOR RAAN A VOTAT PLANUL DE REORGANIZARE AL FIRMEI DE INSOLVENȚĂ

Adunarea Creditorilor Regiei Autonome pentru Activități Nucleare din Drobeta Turnu Severin, aflată în insolvență s-a întrunit vineri în ședință, fiind supuse a vot cele două planurile de reorganizare a companiei întocmite de administratorul judiciar “Tudor și Asociații” și respectiv administratorul special, Dan Andrușca.

raanÎn urma votului exprimat de creditori, a fost aprobat planul administratorului judiciar, care cuprinde și onorariul de 30 000 euro achitat cu prioritate lunar firmei de insolvență “Tudor și Asociații”.

Anterior ședinței creditorilor de vineri, 28 februarie, surse din interiorul RAAN au declarat pentru mhalert.ro că planul de reorganizare întocmit de administratorul special, Dan Andrușca era în favoarea creditorilor RAAN din partea statului, iar societățile private care au de recuperat sume importante de la companie pentru diverse lucrări și servicii prestate de-a lungul timpului erau vitregite.

Planul de reorganizare al RAAN, aprobat vineri de Adunarea Creditorilor urmează să fie înaintat judecătorului sindic.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top