sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

AFACERE DE SUCCES, DUPĂ MODEL GERMAN, LA BISTRIŢA

La numai un an după ce a deschis prima fermă de găini ouătoare din Mehedinţi, administratorul acesteia, Cornel Stroescu, şi-a extins afacerea deschizând o a doua hală cu o capacitate de 8500 de păsări. Până acum a investit peste 800.000 de euro, iar pentru viitor, fermierul, care a avut curajul să investească în agricultură, are planuri mari.

cornel stroescu

La câţiva kilometri de Drobeta Turnu Severin, cum intri în satul Bistriţa dai cu ochii de câteva clădiri foarte bine îngrijite care îţi lasă impresia unei locaţii unde s-ar produce medicamente. Totul este bine pus la punct, după tehnologie germană, de ultimă generaţie. Şi la ferma de la Bistriţa nu vorbim doar de tehnologie germană, ci şi de mentalitate germană. Şeful fermei, Horst Merth, cumnatul lui Cornel Stroescu, care a lăsat Germania pentru a-şi ajuta în România rudele, conduce afacerea în stil german. Cei şapte angajaţi aleşi pe sprânceană au înţeles că aici munca trebuie tratată cu seriozitate şi responsabilitate. Şi rezultatele se văd pentru că ferma este foarte bine îngrijită.

„Totul este controlat din calculator. În cazul unei alarme, pot să reglez totul de pe un telefon android. De exemplu, dacă este o scurgere de apă pe undeva, văd alarma pe telefon şi pot să opresc apa din telefon ca să evit inundaţiile. Le fel cu gazele, curenţii. De oriunde din lume, trebuie doar să am semnal pe telefon”

ne spune Horst Merth.

O afacere profitabilă

Cornel Stroescu a plecat la drum cu foarte mult entuziasm şi a fost convins că această afacere va fi una profitabilă. „Investim într-un sector care produce alimente şi cred că nu există niciun risc pentru că fără mâncare nu putem trăi. Sunt optimist în ceea ce priveşte viitorul acestei afaceri şi sunt sigur pe ceea ce investesc. Deocamdată avem o hală pentru 9500 de găini crescute la sol. În România nu se pune preţ pe calitate, omul merge la magazin şi cumpără produsul cel mai ieftin”, ne spunea anul trecut în luna octombrie Cornel Stroescu.

„Important este să faci calitate”

fermaAşa se face că într-un an de zile, a ridicat o a doua hală cu o capacitate de 8500 de găini. “Nu este uşor să pui pe picioare o asemenea afacere, dar este una profitabilă, la un an după ce am preluat această afacere am reuşit acum să construiesc o a doua hală pentru care am cheltuit 310.000 de euro. Pe piaţa din România este necesar de ouă, dar important este să faci calitate, iar la noi la ferma de la Bistriţa găinile noastre sunt crescute la sol”, ne spune Cornel Stroescu. Aşa se face că pentru viitor, fermierul este ferm convins că va semna un contract cu Germania, unde sunt căutate numai ouă produse de găini crescute la sol. Oricum şi în momentul de faţă jumătate din producţie este valorificată pe piaţa din Germania, iar cealaltă jumătate în Mehedinţi. În 2014 şi-a propus să mai construiască alte două hale, iar în trei ani să ajungă la o capacitate de 10 hale şi aproximativ 200.000 de găini.

Corina Macavei

Oana Mitu

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top