miercuri , 22 noiembrie 2017
NEWS ALERT

AFLĂ CE A DECIS CURTEA SUPREMĂ ÎN CAZUL LUI ADRIAN DUICU!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi contestaţia la decizia de arestare preventivă depusă de Adrian Duicu, acesta solicitând înlocuirea acestei măsuri cu cea a controlului judiciar.

duicu mhalertPotrivit B1 Tv, Înalta Curte a respins contestaţia baronului de Mehedinţi, astfel că acesta rămâne în arest preventiv.

Aceeaşi solicitae a depus Adrian Duicu şi la Curtea de Apel Bucureşti, dar ionstanţa respctivă a respins acest demers înainte de sărbătorile de Paşte.

Adrian Duicu, Ştefan Ponea, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, dar şi omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Cei trei au fost arestaţi preventiv în data de 4 aprilie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Adrian Duicu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, vineri, 18 aprilie, printr-un ordin emis de prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea. Câteva ore mai târziu, consilierii judeţeni au decis prin vot, în cadrul unei şedinţe de îndată, ca atribuţiunile de preşedinte să fie preluate de către un apropiat al lui Adrian Duicu, vicepreşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top