vineri , 5 iunie 2020
NEWS ALERT

AGLOMERATIE LA APIA, PENTRU DEPUNEREA CERERILOR PENTRU SUBVENTII. DUPA 15 IUNIE SE PERCEP PENALIZARI

Sistemul românesc încă îi umileşte tocmai pe cei pe care ar trebui să îi respecte. În sediul APIA din Mehedinti, zilele acestea nu ai loc să arunci un ac, pentru că fermierii care trebuie să depună cererea pentru subvenţia pe suprafaţă stau ore în şir la rând. Se pierd bani, timp şi sănătate, pentru că mulţi dintre deţinătorii de suprafeţe sunt trecuţi de vârsta a doua şi stau ore în şir în picioare. Ca şi cum nu ar fi suficient, când ajung la funcţionarii APIA constată că nu au documentele bine întocmite de primării şi sunt nevoiţi să se întoarcă. Reprezentanţii APIA, cei ai Prefecturii şi ai Asociaţiei Producătorilor Agricoli au desfăşurat şedinţe de informare a angajaţilor primăriilor din judeţ şi le-au explicat ce documente trebuie să elibereze fermierilor, dar problemele persistă la unele administraţii locale. Termenul de depunere a cererilor s-a prelungit, dar cine depăşeşte data de 15 iunie, are penalităţi de 1 % pe fiecare zi.

IMAG0668

La orele prânzului, marţi, pe holurile Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Mehedinţi, zeci de persoane se înghesuiau, în aşteptarea funcţionarului care să le strige numele, conform programării, pentru a depune dosarul. Cum afară temperaturile sunt peste 25 de grade, în interior, din cauza aglomeraţiei, atmosfera era sufocantă, astfel că dosarele au fost numai bune pentru ventilaţie, în lipsa unui aparat de aer condiţionat. În unele cazuri, este şi vina fermierilor pentru că nu au venit la data înscrisă pe invitaţie, aşa că acum aşteaptă să fie primiţi.  Sunt însă bătrâni care răzbat greu în sistemul extrem de greoi.

IMAG0671

„Unii intră, unii iasă, se îngrămădesc în faţă, nu se respectă! Asta e! Cel puţin, ştii că eşti la doamna respectivă, (funcţionarul APIA), eşti strigat, ştie cum a trimis invitaţiile şi asta era mai simplu. Stau de la 7.30 – 8.00, cam aşa. Sunt şi mai bătrâni ca mine şi stau.”, a spus un bătrân aşezat la rând.

„N-am idee cât o să mai stau, dar cred că vreo două ore şi mai bine, probabil.  E şi cald şi sunt şi cardiacă.”, a declarat şi o femeie care deţine aproape şase hectare de teren agricol.

FERMIERSunt nevoiţi să stea în picioare chiar şi opt ore, spun fermierii sufocaţi de sistem. Ca şi când nu ar fi suficient, mulţi dintre bătrâni sunt plimbaţi pe drumuri.

„Stau şi eu la rând aici. De ce să stau acasă, pe scaun când pot să stau aici în picioare?! Nici nu ştiu dacă intru azi, după cum merg treburile. Toate parcurile sunt pline de bănci şi aici suntem oameni de vârsta a doua şi a treia, majoritatea şi stăm în picioare câte şase ore, opt ore. Cred că ar trebui să se gândească cineva, la treaba asta. Te duci în spital, stai în picioare la uşa cabinetului că nu ai o bancă, aici la fel. Şi băncile în parcuri stau goale.”, a reclamat un alt bătrân în vârstă de 70 de ani. 

Chiar dacă reprezentanţii fermierilor au desfăşurat întâlniri în judeţ şi i-au informat pe angajaţii primăriilor cu privire la documentele care trebuie eliberate pentru subvenţii, lucrurile nu s-au rezolvat peste tot. La Floreşti, spre exemplu, oamenii sunt plimbaţi pe drumuri în continuare.

„Nu e problema că stau, problema e că după ce intru mi se spune că nu am actele complete. După câte văzui, ce e afişat acolo, nu prea am aşa ceva, toate. Primăriile ne dau altceva, aici ne cere altceva. Am probleme am cu Floreşti, că n-am titlu de proprietate pe numele meu.”,  a spus un bărbat.

Digitizarea îi plimbă, şi ea pe fermieri.

„Nu stătui mult, dar nici nu rezolvai. Păi îmi dădu nişte indicaţii, să iau pe cineva cu telefonul care să ia legătura cu GPS-ul şi să înregistrez toate tarlalele şi când vin aici să le spun că cică dânşii nu mai răspund de digitizare. Ce semnăm noi e lucru manual! E foarte greu pentru că au nişte hărţi pe care nu se vede! Noi suntem bătrâni, am 72 de ani şi nu ştiu să fac.”, a spus un alt fermier.

Ca să preia toate cererile, funcţionarii APIA lucrează şi sâmbăta şi duminica. Până acum, doar o treime dintre fermieri au depus dosarele, iar cine nu se încadrează până în termenul de 15 iunie, va fi penalizat.

loredana gherasimescuPână în acest moment s-au înregistrat 11.200 de cereri. Termenul limită de depunere a cererilor este 15 iunie, fără penalităţi. Termenul de depunere s-a prelungit până în 10 iulie, dar cu penalităţi de 1% pe zi. Anul trecut, am avut înregistraţi un număr de 31 688 de fermieri. Sperăm ca în perioada următoare, fermierii să răspundă invitaţiei transmise de APIA şi să vină să depună cererile la Agenţie. Totodată, vrem să le reamintim că funcţionarii APIA desfăşoară program normal de lucru şi în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru evitarea aglomeraţiei.”, a declarat directorul executiv al APIA Meheidnţi, Loredana Gherasimescu.

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi, cel care a iniţiat întâlnirile de informare în judeţ, face încă o dată apel la înţelegerea celor din Primării să îi ajute pe oameni şi la fermieri, să nu se descurajeze.

cornel stroescu„Trebuie să se implice mai mult şi primăriile, şi APIA. APIA a prelungit programul, lucrează şi sâmbăta şi duminica. Va fi aglomeraţie! Volumul, pe o perioadă mai scurtă, la APIA, va fi mult mai mare. Dar important e ca oamenii să vină cu toate documentele de la primării. Noi am făcut afişe cu toate documentele care le trebuie oamenilor şi ce trebuie să elibereze primăriile, dar din păcate, au fost rupte. Ne-am implicat, noi îi ajutăm pe oameni, dar mai mult nu putem face.”, a declarat preşedintele APA Meheidnţi, Cornel Stroescu. 

După cum ne-am obişnuit, regulile se schimbă în timpul jocului în agricultură. Cu două săptămâni înainte de termenul final, Ministerul a modificat ordinal de acordare a subvenţiei pentru pajişti, în sensul că deţinătorii nu trebuie neapărat să aibă animale. Trebuie însă, să facă dovada că valorifică furajele. Schimbarea nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, aşa că nu a intrat în vigoare.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top