vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

ALEGERI INTERNE LA PNL DROBETA TURNU SEVERIN

Organizaţiile locale ale Partidului Naţional Liberal îşi vor alege conducerile în data de 10 august, deocamdată sigurul care şi-a anunţat candidatura la şefia PNL Drobeta Turnu Severin fiind preşedintele în funcţie, Daniel Cîrjan.

carjan

„S-a stabilit data alegerilor de către Biroul Politic Judeţean interimar. Până în acest moment nu s-au despus candidaturi în mod oficial. În ceea ce mă priveşte cu siguranţă voi candida la încă un mandat la funcţia de preşedinte al filialei Partidului Naţional Liberal pe simplul considerent că mai sunt multe de făcut şi chiar putem deveni principala forţă politică din municipiul Drobeta Turnu Severin. Am un program foarte ambiţios, am şi o echipă puternică, omogenă, care mă susţine şi am toată convingerea că voi primi încrederea colegilor pe 10 august.”, a declarat preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan.
Bursa zvonurilor spune că Daniel Cîrjan îl va avea ca şi contracandidat la şefia PNL Drobeta Turnu Severin pe Ion Sîrbulescu. Acesta ar intra în cursă în perspectiva unei noi candidaturi la funcţia de primar al municipiului, peste trei ani. Chiar dacă nu a confirmat candidatura la conducerea PNL Drobeta Turnu Severin, se aşteaptă ca liberalul Ion Sîrbulescu să facă anunţul într-o viitoare conferinţă de presă. Întrebat cu privire la contracandidaţii de la alegerile interne, Daniel Cîrjan a spus că acest aspect vine să demonstreze că PNL este un partid democratic, dar nu îi creează emoţii.
„Mie mi-ar plăcea să mai fie un candidat, dacă nu doi, dacă nu trei, pentru că aşa vom demonstra că în Partidul Naţional Liberal există competiţie şi eu cred că din competiţie se alege cel mai bun rezultat.”, a mai spus Daniel Cîrjan.
După alegerile în interiorilul filialelor locale ale PNL din judeţul Mehedinţi, în luna septembrie se vor organiza alegeri şi în cadrul organizaţiei judeţene, care acum este condusă interimar de către Virgil Popescu.
Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top