sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

ANCA BOAGIU: PONTA, MICUL TITULESCU, DEVENIT CEAUȘESCU

Sâmbătă, în Mehedinţi a fost prezent fostul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, senatorul Anca Boagiu, care în cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul PDL Mehedinţi a atras atenţia asupra mai multor teme de interes general şi legi aprobate de Guvern, dar care împovărează cetăţenii de rand. Descentralizarea duce la formarea baronilor locali, acolo unde nu există deja, iar FISC-ul va veni în casele noastre ca pe vremea răposatului, în opinia Ancăi Boagiu.

PDL2

“Este evident, o lege care nu are nicio legătură cu economisirea resurselor bugetului de stat, este o lege care creează 41 de baroni locali cu o primă sarcină: furatul voturilor la alegerile europarlamentare. Dacă funcţionează mecanismul la alegerile europarlamentare, este bine rodat, funcţionează şi în continuare. Consecinţele sunt foarte grave. Lăsând la o parte neconstituţionalitatea legii, imaginaţi-vă într-un exerciţiu de sinceritate cu noi înşine, ce înseamnă când baronul local va veni să îţi pună bocancul în gât pentru că ai avut curajul să îl critici, cum am văzut când a fost Sfânta Parascheva, nu era baronul local, era Ponta, micul Titulescu, devenit micul Ceauşescu. La Sfânta Parascheva, cine a avut curaj să îl critice a fost dus la secţia de poliţie pentru 24 de ore.2, a declarat prim-vicepreşedintele PDL, la Drobeta Turnu Severin.

Boagiu a atras atenţia că administraţiile judeţene nu au resurse pentru finanţarea serviciilor descentralizate astfel că vor fi nevoite să stea cu mâna întinsă la buget. Pe de altă parte, modalităţile prin care Guvernul vrea să strângă bani la buget vor fi ineficiente şi ne vor întoarce în vremurile pe care majoritatea le vrea uitate.

“Micul Ceauşescu, astăzi Ponta ne-a mai dat o lege pe care nu o vedem, în spaţiul public ne uităm la falsele teme pentru România şi nu vedem că Legea 18 a fost rescrisă în 2013: FISC-ul va intra în casele fiecăruia dintre noi. Este Legea 16/2013, în baza căreia FISC-ul va intra cu bocancii, aşa cum, dacă vă aduceţi aminte, pe vremea lui Ceauşescu intrau atunci când cineva te reclama sau lor li se părea că eşti prea bogat sau prea sărac, uneori constatând că au intrat degeaba. Aş prefera să fie păstrate locurile de muncă, să nu fugă investitorii străini.”, a mai declarat Anca Boagiu.

Cu privire la judeţul Meheidnţi, fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu s-a arătat nemulţumită de faptul că PSD a oprit majoritatea proiectelor de infrastructură demarate în Mehedinţi de fostul guvern PDL. A dat exemplul lucrărilor de modernizare a drumurilor din zona clisurii Dunării, de pe segmentul Colibaşi, dar şi pe sectorul Bahna-Iloviţa, lucrări care se aflau în stadiu avansat dar care au fost stopate.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top