vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

ANGAJAŢII RAAN AR PUTEA INTRA ÎN ŞOMAJ TEHNIC

Angajaţii de pe platformele Romag Termo, Romag Prod, dar şi cei de la RAAN Executiv ar putea intra în şomaj tehnic începând cu data de 16 decembrie, propunerea conducerii nefiind deocamdată parafată.

raanŞomajul tehnic la care se va recurge în cadrul RAAN are două variante: fie angajaţii vor lucra doar patru zile pe săptămână, fie vor sta pe rând acasă şi vor primi 75% din salariu.

Liderul Sindicatului Romag Prod, Florin Rogobete a declarat vineri pentru mhaler.ro că actuala conducere a companiei a venit cu propunerea de a se intra în şomaj tehnic, dar sindicatele nu au fost de acord întrucât până în momentul de faţă nu li s-a prezentat un plan concret cu angajaţii vizaţi de şomajul tehnic şi nici economiile care se fac în urma acestei măsuri. De asemenea sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că măsura ar viza în primul rând platformele de producţie şi abia mai apoi aparatul executiv.

În cursul săptămânii viitoare, sindicatele vor purta alte discuţii cu conducerea RAAN pentru a se stabili măsurile concrete, mai ales că un număr de 200 de angajaţi ai companiei şi-au depus dosarele de pensionare, dar nu au primit deocamdată deciziile.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top