vineri , 21 iulie 2017
NEWS ALERT

ANGAJAŢII RAAN AU PRIMIT 500 LEI DIN RESTANŢA SALARIALĂ DUPĂ DOUĂ ZILE DE PROTESTE. MINISITRUL ENERGIEI ACUZĂ IMPLICAŢII POLITICE ALE OPOZIŢIEI ŞI ADMINISTRATORULUI JUDICIAR ÎN PROTESTELE SALARIAŢILOR. RĂSPUNSUL LUI MARIUS BĂLU

Ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu a anunţat vineri, la Drobeta Turnu Severin, că în cursul după-amiezii s-au făcut plăţi în valoare de 1,2 milioane de lei în conturile salariaţilor RAAN, banii venind din sursele proprii ale companiei, acuzându-l totodată pe administratorul judiciar al companiei că nu a avizat plata salariilor din banii daţi de Guvern la ultima rectificare bugetară.

ministrul1Răzvan Nicolescu a declarat că fiecare salariat a primit vineri câte 500 lei, din lichidarea care ar fi trebuit să fie achitată în data de 25 octombrie.

Suma totală achitată vineri este de 1,2 milioane de lei şi ar fi putut fi plătită din conturile companiei în care sunt 25 de milioane de lei proveniţi din rectificarea bugetară, dar administratorul judiciar nu a fost de acord.

„Într-unul dintre conturile societăţii de la Trezorerie, astăzi erau 25 milioane lei, în timp ce datoria către salariaţi, plata salarială era de 2,8 milioane lei. Suma de 1,2 milioane de lei care a fost astăzi plătită nu a fost plătită din acest cont ci dintr-un alt cont, din sumele de bani provenind din vânzarea de către RAAN de energie electrică, realizată în ultimele zile. De ce aceşti bani de 25 milioane de lei care sunt în conturile societăţii urmare a rectificării de buget nu au fost folosiţi pentru plata datoriilor salariale? Acest lucru nu s-a putut realiza pentru că lipseşte acordul administratorului judiciar, domnul Tudor, de la „Tudor şi Asociaţii”, administratorul judiciar pe care îl suspectez că face şi domnia sa un joc politic în aceste zile şi de asemenea, pe care îl suspectez de ceva timp că îşi urmăreşte foarte bine interesul de a lua cei 3% din sumele pe care le distribuie către creditori, ori domnia sa nu poate lua 3% din sumele date către salariaţi. Cred că face un joc politic si un joc economic complet incorect.”, a declarat ministrul Energiei în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută vineri, după o discuţie la RAAN cu sindicatele şi administratorul special.

Răzvan Nicolescu a mai adăugat că speră ca diferenţa salarială restantă a angajaţilor RAAN să fie achitată la începutul lunii noiembrie.

Ministrul Energiei l-a acuzat pe administratorul judiciar al companiei că pe lângă interesul economic, ar face şi interesele Opoziţiei, al cărui reprezentant, senatorul democrat liberal Marius Bălu i-ar fi instigat pe angajaţii RAAN la proteste.

„Este o problemă legată şi de comision, dar este şi un tip de joc politic pe care îl face şi care este absolut regretabil. Din punct de vedere politic se merge puţin prea departe şi este inadmisibil acest lucru. Domnul senator Marius Bălu instigă salariaţii de la RAAN să părăsească unitatea, să nu intre la lucru, să lase instalaţiile neobservate şi nesupravegheate şi să protesteze împotriva lui Ponta. Oricât de mult şi-ar dori unii să-i creeze probleme lui Ponta este inadmisibil să se meargă atât de departe. O spun cu toată responsabilitatea.”, a mai spus Răzvan Nicolescu.

Contactat de mhalert.ro, senatorul democrat liberal, Marius Bălu, care a participat la mitingul de protest de joi după-amiază, al celor aproximativ 250 de salariaţi  din cadrul RAAN, a respins acuzaţiile de instigare la proteste.

BALU„Acum două zile am primit o invitaţie de la unul dintre liderii de sindicat pentru a participa la o manifestaţie a salariaţilor cu privire la viitorul RAAN. La această manifestaţie erau invitaţi, pe lângă totţi şefii Regiei şi toţi parlamentarii din Mehedinţi. Din respect pentru mehedinţeni şi pentru colegii mei de la RAAN am decis să particip la această acţiune. În cadrul manifestaţiei, lucrurile au stat chiar invers, le-am spus ciolegilor mei (n.r. Marius Bălu a fost angajat al RAAN, până în anul 2006) că greva este ultima soluţie şi că oricum, trebuie să se asigure producţia continuă pentru că este vorba despre o unitate strategică cu specific deosebit. Minciuna lui Nicolescu iese la iveală ca uleiul deasura apei. Eu am participat ieri ca invitat la mitingul organizat de angajaţii de la Termo, iar cei care au protestat în aceatsă dimineaţă sunt cei de la Combinatul de Apă Grea.”, a replicat Bălu.

Totodată, senatorul PDL a spus că nu îl cunoaşte pe administratorul judiciar despre care Nicolescu a declarat că face „jocul politic” al lui Bălu.

„Legat de elucubraţiile privitoare la domnul Tudor, habar nu am cine este, nu îl cunosc şi reiterez ceea ce am spus în conferinţa de presă de anul trecut, când a fost stabilit acest domn Tudor ca şi administrator judiciar: Este un nou jaf la adresa banului public, este strigător la cer să iei 30 000 de euro pe lună, fără să faci absolut nimic. Nu am niciun fel de legătură cu acest domn, nu îl cunosc nu l-am văzut în viaţa mea. Sunt declaraţiile unui ministru disperat, unui ministru care a adus nişte oameni în stare de disperare şi ale unui ministru care  condamnă municipiul Drobeta Turnu Severin la sărăcie şi frig.”, a mai adăugat Bălu.

Potrivit ministrului Energiei, administratorul judiciar al RAAN, societatea „Tudor şi Asociaţii” reprezentată de Ion Tudor, a încasat din septembrie 2013, de la intrarea în insolvenţă a companiei, suma de aproximativ 850 000 de dolari.

Nicolaescu a adăugat că onorariul lui Remus Borza, pentru insolvenţa Hidroelectrica este mult mai mic.

„Am încercat să îl determin să-şi autopropună o diminuare a veniturilor pentru că nu este firesc. Borza a acceptat o reducere a onorariului la jumătate. Păi Borza de la Hidroelectrica, cel care are totuşi o performanţă este un <<copil>> şi ar trebui să se simtă profund jignit în raport cu onorariul domnului Tudor dar trebuie să fim decenţi în ceea ce facem.”, a mai spus Nicolescu

Administratorul judiciar al RAAN poate fi schimbat doar prin votul majorităţii celor înscrişi la masa credală, până în prezent, o singură firmă cerând schimbarea firmei „Tudor şi Asociaţii”.

Tot vineri, la Drobeta Turnu Severin, Răzvan Nicolescu a declarat că s-a semnat un acord de împrumut între rezervele de stat şi RAAN, pentru ca Tomag Termo să primească o cantitate de 500 000 tone de cărbune şi o cantitate importantă de păcură, care ar asigura încălzirea oraşului Drobeta Turnu Severin şi funcţionarea RAAN până în lunile februarie- martie.

Aproximativ o sută de angajaţi ai RAAN au protestat vineri dimineaţa în curtea platformei Romag Prod a RAAN, o parte din salariaţii care urmau să intre în tura I refuzând să meargă la lucru timp ce aproximativ două ore.

Alţi 250 de salariaţi ai platformei Romag Termo au organizat un miting de protest joi după amiază, în zona de promenadă Crişan, din Drobeta Turnu Severin, nemulţumiţi de faptul că nu au primit salariul în data de 25 octombrie şi îngrijoraţi de lipsa combustibilului care să asigure funcţionarea RAAN.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top