miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

ANGAJAŢII RAAN IES ÎN STRADĂ. CE ÎNSEAMNĂ ÎNCHIDEREA NECONTROLATĂ A COMPANIEI?

A început sfârşitul celei mai mari unităţi economice din judeţul Mehedinţi. Că principalul angajator al judeţului îşi închide porţile nu mai este o surpriză pentru nimeni. Cea mai mare problemă apare când vorbim despre cum se opresc instalaţiile de pe platformele Romag Pord şi Romag Termo, pentru că orice greşeală ne-ar costa pe noi toţi. Pentru a atrage atenţia cu privire la riscurile închiderii necontrolate a Regiei, sindicatele au anunţat un marş de protest programat pentru joi, la ora 15.30 în faţa Prefecturii Mehedinţi.

raanO comisie din cadrul Ministerului Energiei a stabilit că statul nu mai are nevoie de apa grea produsă pe platforma Romag Prod, întrucât stocurile sunt cu mult peste necesarul reactoarelor de la Cernavodă care produc energie nucleară. Concluzia atrage automat închiderea companiei din Drobeta Turnu Severin. Imediat ce au aflat acest lucru angajaţii unităţii au hotărât împreună cu sindicatele declanşarea unor măsuri de protest prin intermediul cărora solicită Guvernului închiderea controlată a companiei şi acordarea de plăţi compensatorii angajaţilor.

„Am înţeles că nu mai este nevoie de apă grea, dar nici salariaţii care nu au nicio vină nu pot pleca acasă cu mâna în buzunar, trebuie să beneficieze de rodul muncii lor. Statul român a avut nevoie de energie nucleară, o are şi a hotărât sau a constatat că la momentul actual nu mai are nevoie de apă grea. Nu mai are nevoie de apă grea, o opreşti, dar în condiţii controlate, motiv pentru care Ministerul Energiei, ca urmare a tot ce am discutat şi am negociat noi în anul 2014 a produs un document care se numeşte memorandum cu privire la închiderea controlată a apei grele.”, a declarat liderul Sindicatului Romag Termo, Alexandru Tănase.

Memorandumul arată cum să se închidă RAAN-ul în mod controlat, iar salariaţii disponibilizaţi să primească plăţi compensatorii şi venituri de completare. Astfel, 400 de angajaţi ar urma să plece acasă în luna martie, 600 în luna aprilie, iar alte 800 de persoane să fie disponibilizate cel mai târziu la sfârşitul lunii iunie. În urma disponibilizărilor colective, angajaţii ar urma să primească, potrivit memorandumului venit de completare în valoare de 1700 de lei şi plăţi compensatorii de până la şapte salarii în funcţie de vechimea fiecăruia. Peste 400 de persoane ar trebui să rămână la RAAN să asigure mentenanţa apei grele şi a instalaţiilor în conservare. Închiderea etapizată a RAAN-ului ar limita şi problemele de mediu la care locuitorii din Drobeta Turnu Severin sunt expuşi. Probelma ridicată de sindicate este că memorandumul Ministerului Energiei nu a fost aprobat de Guvern.

„O închidere necontrolată ar însemna o oprire a instalaţiilor în avarie, care ar reprezenta un pericol şi pentru lucrătorii din zonă şi pentru mediu.  Instalaţiile vehiculează hidrogen sulfurat care este un gaz toxic cu un grad mare de explozie.”, atrage atenţia şi liderul Sindicatului Romag Prod, Florin Rogobete.

„Dacă acest memorandum nu va fi promovat, există riscul ca pe 2 martie, judecătorul sindic să pronunţe falimentul în ceea ce priveşte RAAN- ul, condiţie în care, toate negocierile, toate plăţile compensatorii şi veniturile de completare pică. De aceea suntem impacientaţi. Hotărârile lor, la unison au fost să începem acţiunile de protest până când acest memorandum sau o formă apropiată de aceasta va fi promovată în Guvern.”, mai susţine Alexandru Tănase.

Angajaţii RAAN încep mişcările de protest în încercarea de a atrage atenţia Guvernului cu privire la riscurile sociale ale închiderii necontrolate a companiei din Drobeta Turnu Severin.

Marşul de protest al salariţilor RAAN este programat joi, 26 februarie, între orele 15.30 şi 17.30, pe strada din faţa sediului Prefecturii Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top