joi , 20 iulie 2017
NEWS ALERT

ANGAJAŢII RAAN PICHETEAZĂ SEDIUL COMPANIEI DIN DROBETA TURNU SEVERIN

Un număr de 150 de salariaţi ai platformelor Romag Prod şi Romag Termo pichetează sediul RAAN din Drobeta Turnu Severin, joi, între orele 11.00 şi 13.00, nemulţumiţi de faptul că nu au primit diferenţa de 75% din lichidarea pe luna august.

sediul-RAAN-1024x768Liderul Sindicatului Romag Prod, Florin Rogobete a declarat marţi, că în cursul zilei va depune la Primăria Drobeta Turnu Severin o solicitare pentru obţinerea autrizaţiei necesare pichetării sediului RAAN.

„Noi solicităm o autorizaţie de la Primăria Drobeta Turnu Severin privind pichetarea sediului RAAN cu 150 de oameni la care să putem purta şi discuţii cu administratorul special şi administratorul judiciar referitor la funcţionarea unităţii noastre şi acordarea la zi a salariilor.”, a declarat Florin Rogobete.

Cei 150 de salariaţi vor picheta sediul central al RAAN, din Bulevardul Bicolae Iorga din Drobeta Turnu Severin, joi, 9 octombrie, între orele 11.00 – 13.00.

„Am purtat discuţii inclusiv la Departamentul Energiei prin care ni s-a promis că se rezolvă problema. Avâmd în vedere rectificarea de buget şi blocajul care este, noi considerăm că nu s-au îndeplinit promisiunile făcute de către ministru, în sensul că se va rezolva problema. Poate o rezolvă şi nu ştim noi şi atunci este necesar să ne întâlnim să aflăm cum stau lucrurile.”, a mai adăugat Rogobete.

Cei aproximativ 2700 de angajaţi ai RAAN au primit în data de 25 septembrie, doar 25% din lichidarea pe luna august.

Compania se află într-o situaţie critică din punct de vedere financiar, neavând resurse pentru stocul de cărbune necesar asigurării agentului termic pe perioada iernii, Romag Termo fiind furnizorul unic de căldură în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Oana Mitu

loading...


Un Comentariu

  1. Victor Ponta , presedinte

    Pichetarea de la RAAN s-a terminat inainte de a incepe ! Ministerul a hotarat sa lea dea romagistilor toate restantele salariale si nu nunmai . Parca este cunoscut acest scenariu desi RAAN-ul functioneaza dupa o LEGE din 2006 … Lupul isi schimba parul dar naravul ba ….

Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top