sâmbătă , 22 iulie 2017
NEWS ALERT

ANGAJAŢII RAAN SUSPENDĂ PROTESTELE

Aproximativ 80 de angajaţi ai Termocentralei de la Halânga, din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare s-au strâns şi marţi în faţa sediului companiei din Drobeta Turnu Severin şi împreună cu liderii de sindicat au aşteptat un răspuns din partea conducerii cu privire la drepturile lor salariale şi la viitorul regiei la care au lucrat de 30 de ani. După câteva zeci de minute administratorul special a promis că diferenţa de salariu restanţă o vor primi mâine, astfel că liderii au anunţat că deocamdată suspendă acţiunile de stradă.

raanSalariaţii RAAN se simt umiliţi că trebuie să iasă în stradă ca să îşi primească drepturile pentru ce au muncit.

„Aşteptăm, stăm ca nişte câini în stradă pentru banul pe care îl muncim.”, a spus un salariat prezent, marţi, la protest.

„Fiecare are copii, sunt toate de plătit: curent, telefon. Noi nici banii pentru astea nu îi luăm. Sunt în insolvenţă, am înţeles că la insolvenţă se plătesc întâi drepturile salariale şi apoi se plăteşte restul. Şi chiar locurile de muncă, să ştim se închide, se mai produce, să ştim şi noi ce să facem. Eu mai am cinci sua şase ani până la pensie, am 50 de ani, mă mai angajează cineva?!”, a spus revoltat, un alt salariat.

Deşi oamenii aşteaptau un răspuns de la administratorul judiciar al RAAN, acesta nu a venit să stea de vorbă cu ei. Administratorul special i-a invitat la discuţii în interiorul companiei atât pe salariaţi, cât şi pe liderii de sindicat.

La intrarea la negocieri, oamenii s-au arătat optimişti cu privire la plata salriilor.

„Intrăm cu speranţele de reuşită de a se debloca situaţia financiară, adică de a ne primi restanţele de bani şi aşteptăm verdictul, în continuare, pentru că noi milităm împotriva administratorului judiciar. Dânsul este cel care nu a fost de acord să ne luăm salariile, din motive că are de plată la creditori.”, a declarat un angajat al RAAN.

În urma discuţiilor purtate, administratorul special le-a spus că ar putea primi diferenţa salarială din lichidarea pentru luna septembrie în cursul zilei de miercuri, astfel că liderii de sindicat au anunţat că în aceste condiţii suspendă mişcările de stradă.

„Din punctul de vedere al Termocentralei şi al discuţiilor pe care le-am avut cu administratorul special, Viorel Marian, s-ar putea să întrerupem mişcările cu data de astăzi, deoarece mâine vor fi plătite restanţele salariale, urmând ca în continuare, prin alte mijloace specifice, să solicităm schimbarea administratorului judiciar, pe care în continuare principalul vinovat pentru situaţia în care ne aflăm.”, a declarat liderul Sindicatului Romag Termo, Alexandru Tămase.

Problemele de fond ale companiei sunt departe de a fi rezolvate, după cum nici oamenii nu primesc un răspuns clar cu privire la funcţionarea Regiei pe termen lung. Datoriile se strâng de la lună la lună, astfel că de la intrarea în insolvenţă a RAAN, s-au acumulat 200 milioane de lei, la care se adaugă plăţile către creditori.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top