vineri , 23 august 2019
NEWS ALERT

ARȘITA COMPROMITE AGRICULTURA ÎN MEHEDINȚI. LA NIVELUL SOLULUI TEMPERATURA DEPĂSESTE 60 DE GRADE

Porumbul și floarea soarelui sunt compromise în proporție de 35-50%, în sudul județului Mehedinți, în condițiile în care în ultimele două luni nu a plouat deloc, iar dacă în perioada următoare temperaturile nu vor scădea la nivelul solului, plantele se vor usca, iar fermierii nu vor recolta nimic.

floarea soarelui stroescu

Cele mai afectate de lipsa precipitațiilor și a temperaturilor extrem de ridicate sunt culturile de primăvară, potrivit specialiștilor. Fermierii vorbesc de pagube de 35-50% în prezent, dar în cazul în care nu va ploua în perioada următoare, riscă să nu recolteze nimic din floarea soarelui și porumb.

”Suntem la sfârșitul lunii iulie. Exact acum când ne trebuia apă, nu este. Din cauza secetei și în sol, și atmosferice, toată cultura de porumb este calamitată 100%, putem spune. În ultimele două săptămâni nu a fost temperatură sub 35 de grade în sudul Mehedințiului. Este arșiță, este deficit de apă în sol, pentru că nu a mai plouat de două luni. La culturile de primăvară suntem calamitați 100%.”, a declarat președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Mehedinți, Cornel Stroescu.

porumb

În cazul porumbului, imediat ce au apărut boabele, planta a încetat să se mai dezvolte din cauza lipsei apei din sol. Așa se face că suprafețe întinse cultivate în zona de sud a județului Mehedinți sunt galbene de arșiță când ar fi trebuit să fie verzi, în plină dezvoltare. Și floarea soarelui este vizibil afectată. Semințele sunt mici și seci în zonele nisipoase. Asta deși planta este una care absoarbe apa din sol de la o adâncime mult mai mare decât alte soiuri. Oamenilor de la sate le este teamă că deși au cultivat cereale, există posibilitatea să nu aibă ce să le dea animalelor să mănânce la iarnă.

”Este groaznic. De două luni nu a mai plouat în zona noastră. Animalele nu mai au ce să mănânce, iarba se usucă pe câmp. Am pus porumb, dar este terminat, este uscat. Căldura e greu de suportat și pentru noi, nu mai vorbim că nu știm dacă avem ce să le dăm să mănânce la iarnă.”, a explicat o femeie din comuna mehedințeană Gârla Mare.

floarea soarelui

Nici nu ar avea cum să reziste plantele în sol fără să se usuce, arată inginerul agronom Nicu Stroescu, în condițiile în care de două luni nu a plouat, iar temperaturile sunt foarte ridicate, de aproximativ 60-65% la nivelul solului.

”Culturile afectate de temperaturile ridicate și de seceta pedologică instalată sunt culturile de primăvară, în special porumb, floarea soarelui, orzoaica de primăvară și mazărea. Mazărea am recoltat-o, a fost afectată în proporție de 60-65%, iar porumbul, chiar dacă a legat și s-au format știuleții, nu există umiditate în sol ca să umple boabele și producția va fi afectată la cei care au pus devreme, undeva la 50%. La floarea soarelui, cred că în jur de 35-40% este afectată, cred, la culturile puse în condiții optime. Cei care au pus mai târziu, din cauza faptului că aici nu a plouat în ultimele trei luni decât undeva la 25 de litri pe metrul pătrat, aceștia vor fi afectați în proporție de sută la sută. Aici se înregistrează 40 de grade la soare, la 1,5 – 2 metri, deasupra solului. La nivelul solului sunt 60-65 de grade. În două-trei zile, culturile sunt compromise, intră în ofilire.”, a explicat Nicu Stroescu.

 

Pentru ca fermierii să salveze parte din culturile de primăvară ar trebui ca în două-trei zile să plouă, numai că șansele sunt scăzute în condițiile în care meteorologii emit coduri de caniculă pe bandă rulantă. În plus, prognozele arată că vara se va prelungi în luna septembrie și chiar în octombrie, când chiar dacă temperaturile vor pierde câteva grade, ploile vor lipsi cu desăvârșire.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top