vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

AVANSĂRI ÎN GRAD LA ISU DROBETA

avansari in grad 1Astăzi  a avut loc ceremonialul militar ocazionat de înaintarea în gradul următor, la termen, a ofiţerilor şi subofiţerilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta”, care îndeplinesc condiţii legale.

Activităţile au debutat cu ridicarea drapelului pe catarg şi intonarea Imnului Naţional, şi au continuat, în prezenţa întregului personal, cu înmânarea noilor grade militare de către conducerea inspectoratului.

În cadrul ceremonialului militar au fost înaintaţi în gradul următor un ofiţer, un maistru militar şi 60 subofiţeri.

„Avansarea în gradul militar următor constituie un moment important în cariera pompierilor, din punct de vedere al ascensiunii profesionale, care implică o mai mare responsabilitate. Festivitatea de înaintare în grad a avut loc, astăzi, pe platoul ISU „Drobeta” dar şi la sediile tuturor subunităţilor de pompieri”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”, Ramona Nistor.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top