duminică , 24 septembrie 2017
NEWS ALERT

BACALAUREAT 2013 MEHEDINŢI: CANDIDAŢII DE LA PROFILUL REAL SPUN CĂ AU AVUT SUBIECTE MAI GRELE DECÂT CEI DE LA UMAN

În judeţul Mehedinţi, la probă scrisă la limba română la examenul de bacalaureat au fost înscrişi 2795 de elevi şi au fost prezenţi 2524 de elevi (271 absenţi).

bac

La Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin  au fost prezenţi la examen 193 de elevi şi au absentat doar 3 elevi. Nu s-a înregistrat niciun incident, după cum a precizat preşedintele comisiei de examen, Marian Grecu, cadru didactic la Politehnica din Timişoara.

„Examenul s-a desfăşurat normal, candidaţii  de aici sunt elevi foarte buni, nu avem nicio problemă, condiţiile sunt extraordinare. Avem 193 de participanţi şi doar 3 absenţi, atât”,  a declarat  Marian Grecu.

Câţiva părinţi aşteptau emoţionaţi în curtea liceului. „Nu pot să spun nimic, îmi aştept fiica, am prea mari emoţii”, ne-a spus o mămică. La ora 11,00, a ieşit din examen primul elev. Destul de relaxat acesta a spus că subiectele au fost accesibile, însă nu avea speranţe pentru o notă mare: „Subiectele au fost accesibile. Mi-am stors creierii două ore asta a fost. Sper că voi lua o notă peste şase. Speram să fie un text gen epic, dar acum m-a luat prin surprindere puţin poezia, dar am reuşit să scriu două pagini la ea”.

După ora 11,30, elevii au început să iasă în număr mare. Pe faţa multora dintre ei se citea însă supărarea. Mulţi dintre elevii de la Real au spus că li s-au părut foarte greu subiectul nr. 3. „Ne aşteptam la un subiect de proză, nu la poezie, şi la simulare a fost proză”, a spus o elevă, care pentru a se „calma” şi-a aprins repede o ţigare. „Subiectele au fost destul de grele. Subiectul cu eseul mi s-a părut foate greu, nu mă aşteptam la aşa ceva. Sper să iau nota 7”, a spus un alt traianist Câţiva părinţi erau destul de supăraţi că elevii nu au avut voie să iasă din examen cu ciornele.

Profesorul de limba şi literatura română Elisabeta Hruby de la Colegiul Naţional Traian spune că în ultima perioadă elevii nu mai „apetenţă” pentru poezie şi probabil aşa se explică faptul că mulţi dintre ei se plâng de dificultatea subiectului al treilea.

„Lor li s-a părut extrem de dificil subiectul al treilea deoarece există aşa o idee preconcepută că la subiectul al treilea nu prea se dă poezie. Ori poezia face şi ea parte din programa de examen însă elevii nu prea mai au aşa o apetenţă deosebită pentru receptarea textului liric şi probabil că de aceea li s-a părut dificil. Nu e normal să te prezinţi la un examen cu calcul de acesta probabilistic că e 80 la sută sau 90 la sută posibilitatea de a primi proză şi doar 10 ori 1 la sută posibilitatea de a primi poezie. Şi ei s-au bazat pe faptul că subiectele vor fi foarte uşoare şi la ei foarte uşor înseamnă proză”, ne-a spus Elisabeta Hruby. În opinia doamnei profesoare, subiectele de anul acesta la proba scrisă la limba şi literatura română au fost similare cu cele de anul trecut: „Ca dificultate subiectele au fost similiare mai ales că şi anul trecut  subiectul al treilea a fost tot poezie şi mi se pare că este un subiect care poate până la urmă să diferenţieze un elev care realmente învaţă şi i se cuvine o notă mai mare de 9 decât unul care învaţă mai puţin şi care probabil că dacă este un elev de nivel mediu poate să promoveze bacalaureatul având în vedere ponderea  subiectului întâi şi al doilea. Adică ideea este că dacă vrem un învăţământ de calitate nu facem  subiecte foarte uşoare ca să coborâm standardul ci încercăm pe elevi să-i determinăm să înveţe se ridice la un anumit standard”.

Elevii de la profil uman au fost ceva mai optimişti şi speră la o notă mai mare la această probă.

Subiectele au fost destul de accesibile, dar s-a văzut diferenţa la prima parte – eu sunt la profil de filologie bilingv engleză – şi chiar s-a văzut diferenţa au fost puţin mai dificile. Un  exemplu ar fi că nu ni s-a cerut un sinonim normal, ci ni s-a cerut un sinonim neologic. Cred că voi lua maxim nota 9”, ne-a spus  Andrei, elev la Colegiul Naţional Traian.

Anul trecut aproape 70 la sută dintre elevii care au susţinut BACALAUREAT 2012 în sesiunea din vară nu au reuşit să promoveze examenul în judeţul Mehedinţi.

Promovabilitatea în judeţul Mehedinţi, în sesiunea iunie – iulie 2012, a fost cu trei puncte procentuale peste cea înregistrată în sesiunea iunie – iulie 2011, când 27,5 la sută au reuşit să promoveze examenul de BACALAUREAT.

Cel mai slab rezultat a fost obţinut în 2012 de Grupul Şcolar Agricol „Tudor Vladimirescu” din Şimian, niciun elev nereuşind să promoveze examenul de bacalaureat.

Corina Macavei

 

 

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top