vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

BÂJBÂIELILE AUTORITĂŢILOR VAMALE. MĂSURILE SPECIALE DE CONTROL VAMAL AL BAGAJELOR PERSOANELOR FIZICE AU FOST SUSPENDATE

Autorităţile vamale îşi dau cu stângul în dreptul şi după numai 24 de ore revocă ordinul prin care instituiseră o serie de măsuri speciale de control vamal la frontiera cu Serbia, Ucraina şi Republica Moldova.

vama 1

Ordinul cu privire la măsurile speciale de control al bagajelor la frontiera cu Serbia, intrat în vigoare noaptea trecută, a funcționat mai puțin de 24 de ore. Acesta a fost anulat aseară, după ce noile reguli de control au stârnit haos la cea mai mare vamă de la graniţa de est a ţării.

În cursul zilei de vineri, Direcţia Generală a Vămilor făcea apel “la înţelegerea participanţilor la trafic din punctele de trecere a frontierei externe a comunităţii europene unde controlul vamal se realizează de către România (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova), întrucât datorită noilor măsuri aplicabile începând cu data de 15.11.2013, procedura de control vamal poate genera mărirea timpului de staţionare în vamă”.

Amintim că Direcția Generală a Vămilor din România a anunţat anterior că începând cu 15 noiembrie 2013, la frontierele externe ale comunităţii europene (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova), se vor aplica instrucţiuni speciale de efectuare a controlului vamal asupra următoarelor bunuri introduse de către călători, pe teritoriul României, în bagajele personale: produse din tutun, băuturi alcoolice, carburant, flori şi plante de ornament, ulei de floarea soarelui, zahăr rafinat, făină, tărâţe, fructe şi legume proaspete. În acest sens, călătorii trebuie să declare în scris bunurile conţinute în bagajele personale prin completarea „Declaraţiei de bunuri fără caracter comercial”, pusa la dispoziţie gratuit de birourile vamale.

Aşa se face că sâmbătă dimineaţa, Vama de la Porţile de Fier I era aproape goală pentru că mulţi din severinenii care obişnuiesc să-şi facă cumpărăturile în ţara vecină au renunţat să mai treacă frontiera, speriaţi de noile măsuri. De altfel, ordinul nu făcea decât să afecteze cetăţenii de bună credinţă care preferă să cumpere produse din Serbia, cunoscute ca fiind de calitate, şi nicidecum pe marii contrabandişti, care oricum găsesc diverse metode de a introduce în ţară ţigări şi alcool.

Corina Macavei

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top