luni , 9 decembrie 2019
NEWS ALERT

BILANT LA EPISCOPIA SEVERINULUI SI STREHAIEI

Episcopia Severinului şi Strehaiei a făcut bilanţul anului trecut. La Centrul Eparhial din Drobeta-Turnu Severin s-au desfăşurat marţi, lucrările anuale ale Adunării Eparhiale. 2015 a fost caracterizat ca un an dificil, însă, chiar şi aşa, s-au fost derulate numeroase proiecte atât la nivelul Episcopiei cât şi în parohiile din judeţ.

episcopie

Adunarea Eparhială a prezentat bilanţul activităţilor derulate în 2015. Lucrările au fost prezidate de P.S. Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Şedinţa a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti şi a slujbei de Te Deum, la care au participat membrii organismului bisericesc deliberativ din judeţ şi angajaţi ai Centrului.

În anul 2015 s-au derulat proiecte și programe sociale pentru sprijinirea a 840 de cazuri sociale nevoiașe. Îndrumarea preoţilor în activitatea pastorală s-a făcut prin organizarea conferinţelor preoţeşti. La fel ca şi în celelalte sectoare de activitate şi în cadrul Episcopiei s-a resimţit lipsa fondurilor. Asta înseamnă că şi proiectele următoarelor 12 luni au de suferit.

În cadrul şedinţei au mai fost discutate şi aprobate proiectele pentru anul în curs. În 2015, Episcopia Severinului şi Strehaiei a derulat mai multe proiecte finanţate cu fonduri europene pentru cele 204 parohii, deservite de 229 preoţi.

La şedinţa de lucru a Adunării eparhiale au asistat şi doi clerici români din Valea Timocului (Serbia), şi anume părintele Boian Alexandru, protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului, şi părintele Petru Hogea, consilier administrativ al Protopopiatului Daciei Ripensis.

La finalul întâlnirii, cei prezenţi au vizionat un film despre cele mai importante acţiuni ale Episcopiei Severinului din 2015.

EXPUNERE SINTETICĂ ASUPRA ACTIVITĂŢII EPARHIEI PE ANUL 2015

În cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei sunt 204 parohii, deservite de 229 preoţi. Parohiile sunt arondate în cadrul a 5 protoierii: Drobeta Turnu Severin Nord, Drobeta Turnu Severin Sud, Strehaia, Vânju-Mare şi Baia de Aramă. Şapte slujitori ai sfântului altar desfăşoară activităţi de caritate în instituţiile socio-medicale şi în penitenciarele de pe raza judeţului Mehedinţi. În judeţul Mehedinţi sunt 13 aşezăminte monahale: 5 de călugări şi 7 de maici, în care vieţuiesc 18 monahi şi 47 monahii.

În anul 2015, Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim a pus piatra de temelie la două noi lăcaşuri de cult iar în urma unor ample reparaţii exterioare şi interioare, prin pictare sau repictare, a resfinţit două biserici.

Ţinând cont de îndrumările Sfântului Sinod, cu referire la întrajutorarea parohiilor sărace, din fondul pastoral eparhial, s-au acordat ajutoare în valoare de 227.700 lei, parohiilor mai mici din cadrul Eparhiei.

Îndrumarea preoţilor în activitatea pastorală s-a făcut prin organizarea conferinţelor preoţeşti. Întrucât anul 2015 a fost declarat de către Sfântul Sinod al B.O.R. ca fiind „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi în Patriarhia română” și „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, în ziua de 11 mai 2015, s-a desfăşurat Conferința pastoral-misionară de primăvară-vară la Centrul Cultural Sf. Ioan Gură de Aur din Drobeta Turnu Severin. Conferinţa, cu tema Sfântul Ioan Gură de Aur – model de preot și arhiereu, a fost susținută de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Conferinţa pastoral-misionară de toamnă-iarnă a fost susţinută de pr. lect. univ. dr. Adrian Maziliţa, de la Facultatea de Teologie din Craiova, în ziua de 2 noiembrie 2015, care a prezentat tema „Misiunea Bisericii prin muzica bizantină, în trecut şi astăzi”. Conferința a fost urmată de spectacolul „Întoarcerea zidarului”, de Dan Tarchilă, prezentat de Compania de Teatru „Civic Art CvM” din Bucureşti, cu participarea actorilor Marian Ciripan, Cristina Moldoveanu şi Cristi Dionise. Piesa de teatru a reprezentat o parafrazare dramaturgică a legendei Mănăstirii Argeșului din perspectiva aspirației sufletului uman după iertare.

Sub aspect cultural, Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, a desfășurat în perioada 3 simpozioane, în parteneriat cu facultatea de Teologie din Craiova: 1. Simpozionul internațional „Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate”, ediţia a VIII-a; 2. Simpozionul internaţional de patristică, ediţia a II-a şi 3. Simpozionul naţional ,,Slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor în viaţa de mănăstire şi parohie”.

În cursul anului 2015 la editura „Didahia Severin” a Episcopiei Severinului şi Strehaiei au apărut 9 titluri de reviste şi cărţi. Și în decursul anului 2015 a continuat iniţiativa PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prin care credincioşii mehedințeni au fost solicitaţi în a sprijini îmbogăţirea fondului de carte al Bibliotecii Eparhiale, prin donarea benevolă din partea fiecăruia a unui număr de cărţi.

Activitatea învățământului religios este coordonată în colaborare cu inspectorul de specialitate, dra. Dana Săftoiu. Astfel, un număr de 125 profesori de religie predau disciplina religie. Parohiile mehedințene au încheiat parteneriate cu școlile în vederea asigurării unei educații religioase de înaltă calitate tinerilor din învățământul preuniversitar. În anul 2015 93,5 % dintre elevii mehedințeni și-au manifestat în scris dorința de a participa la ora de Religie.

Activităţile pentru copii şi tineret au vizat implicarea în proiectele Patriarhiei Române   („Alege Şcoala”, ,,Întâlnirea națională a tinerilor ortodocși”, “Cultură şi spiritualitate românească”, ,,Olimpiada de religie”) dar și cele derulate în Eparhie (,,Întâlnirea tinerilor ortodocși din Mehedinți”, “Crăciunul de ieri. Crăciunul de azi”, „Ucenicii credinţei”). În eparhie funcţionează 42 centre catehetice pentru tineret unde se desfăşoară activităţi de catehizare. Peste 1000 de copii și tineri au fost implicați activ în aceste acțiuni.

Tot pentru copii a fost realizată bimestrial revista ,,Didahia pentru copii şi părinţi”, într-un tiraj bimestrial de 5000 de exemplare. Revista s-a distribuit gratuit în școli. Și tot pentru elevi, s-au organizat pelerinaje şi excursii, concursuri şcolare pe teme religioase și serbări şcolare cu program religios. De asemenea, prin intermediul emisiunii ,,Păhărelul cu nectar”, au fost implicați peste sute de elevi mai multe proiecte şi programe cu caracter educativ.

Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei a susținut, concerte de muzică bizantină, corală și tradițională în diferite localităţi din ţară şi de pe raza judeţului Mehedinţi.

În anul 2015 s-au derulat proiecte și programe sociale pentru sprijinirea persoanelor aflate în nevoi, atât prin Biroul de asistență socială al Centrului Eparhial cât și prin Asociaţia Filantropia Severin. Valoarea financiară a acestor proiecte este de 1509066 lei, fonduri atrase de la finanţatori şi din Fondul ,,Filantropia” al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Au primit ajutoare materiale și/sau financiare 840 de cazuri sociale. Pe lângă activitățile permanente, în anul 2014 Biroul de asistență socială a derulat mai multe acțiuni, între care amintim Serviciul de îngrijiri medicale la domiciliu, proiectul: “Ferestre deschise către comunitate”, proiectul “SPUNE STOP INACTIVITĂŢII!”, proiectul: “Împreună activi şi solidari”, Proiectul: „Cinematograful mobil: artă, cultură, spiritualitate” şi Campania “2% îi dai tu, restul facem noi”

În 2015, la nivelul Episcopiei Severinului şi Strehaiei au fost inaugurate trei structuri de economie socială: Centrul de tiparire si multiplicare de la Cerneti, Atelierul pentru productie produse de panificaţie de la Hotel şi Fabrica de lumânări „Făclia credinţei” din localitatea Cerneți. De asemenea, şi-a continuat activitatea Atelierul de icoane ”Sf. Ap. şi Ev. Luca”.

Ca în fiecare an, Eparhia a desfășurat un program de asistenţă religioasă şi socială pentru persoanele cu deficienţă de vedere. În anul 2015, s-a continuat editarea în braille, a revistei ”Raze de Lumină” şi a Calendarului Creştin Ortodox accesibil nevăzătorilor,  dar şi apariţii precum: Acatistul Bunei Vestiri; Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos; Acatistul Sfântului Siluan Athonitul şi Ghid de Participare activă la viaţa socială a persoanelor cu deficienţă de vedere (volum imprimat în tiraj mare şi folosit în cadrul Proiectului Ferestre Deschise spre Comunitate). De asemenea, s-a desfăşurat şi un Program de asistență religioasă și socială pentru persoanele cu deficiență de auz și vorbire. Şi cu această categorie de beneficiari, au fost continuate activităţile specifice, concretizate ca întâlniri săptămânale, ce au constat în discuții asupra unor teme religioase, dar și laice, de actualitate.

Cele mai importante obiective vizate pentru anul 2016:

– continuarea lucrărilor de picture la Catedrala Episcopală;

– organizarea de simpozioane;

– susținerea de concerte de către corul Kinonia;

– continuarea demersurilor pentru achiziţionarea de cărţi provenite din donaţii pentru biblioteca eparhială.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top