marți , 17 octombrie 2017
NEWS ALERT

CÂŞTIGĂTORII FESTIVALULUI NAŢIONAL „MUNTE, MUNTE, BRAD FRUMOS”, EDIŢIA a XV-a, 2013

Mii de mehedinţeni au petrecut două zile de excepţie la sfârşitul săptămânii, în Baia de Aramă, acolo unde s-au desfăşurat Zilele Oraşului şi ediţia a XV-a a Festivalului Naţioande Folclor „Munte, Munte, Brad Frumos”, un festival care a depăşit graniţele ţării şi în cadrul căruia s-au remarcat voci care duc mai departe folclorul românesc.

decernarea trofeului1Concurenţii înscrişi în festivalul concurs „Munte, Munte, Brad Frumos” au susţinut probele în cursul serii de sâmbătă, iar duminică au fost premiaţi. Membrii juriului au avut de făcut o selecţie dificilă pentru departajarea prestaţiilor concurenţilor, a vocilor şi a costumelor populare prezentate.

DISPENSĂ DE VÂRSTĂ PENTRU TALENT

În mod normal, concurenţii Fesitvalului Naţional „Munte, Munte, Brad Frumos” sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani, dar pentru că în timpul preselecţiei, membrii juriului au depistat o voce remarcabilă a unei tinere care nu împlinise încă 16 ani, astfel că au decis să acorde o dispensă de vârstă pentru a putea promova talentul adolescentei.

„Personal, sunt foarte mulţumită de colaborarea pe care am avut-o cu domnul primar Rafael Dunărinţu, pentru că a respectat toate criteriile specifice unui concurs folcloric. A fost o echidistanţă evidentă, au fost tineri care au participat pentru prima dată aici laBaia de Aramă şi care au produs surprize. Surprizele au fost de proporţii pentru că ne-am bucurat de variante din Cernăuţi, spre exemplu, ceea ce noi nu cunoaştem, dar şi prin vârstă, am acordat o dispensă de vârstă şi bine am făcut. Câteva luni o detaşau de limita inferioară de participare şi a fost o mare surpriză pentru concurs.”, a mai spus directorul Festivalului, Gabriela Rusu Păsărin.

Dispensa de vârstă a fost dată pentru ca în concurs să intre Iulia  Mihai, o tânără care nu a împlinit încă 16 ani şi care în cele din urmă a fost surpriza festivalului, ea fiind şi cea care a câştigat trofeul ediţiei a XV-a a Festivalului Nţaional de Folclor „Munte, Munte, Brad Frumos.”

„Este câştigător al trofeului acela care a reuşit să aibă cea mai persuasivă prezenţă scenică, un repertoriu autentic, o voce care s-a detaşat net de toate celelalte, a reuşit să convingă prin ţinută, printr-o voce amplă şi dacă vreţi, acea uimire senzaţională – diferenţa de vârstă.”, a declarat conf. univ. dr. Gabriela Rusu Păsărin, directorului Festivalului Naţional de Folclor „Munte, Munte, Brad Frumos”.

CÂŞTIGĂTORII ediţiei a XV-a a Festivalului Naţional de Folclor „Munte, Munte, Brad Frumos”

Secţiunea Solişti Instrumentişti

MENŢIUNE – Andreea Saragea – Gorj

MENŢIUNE – Adrian Cătălin Ivăşcanu – Mehedinţi

PREMIUL al III-lea – Marian Argint – Gorjâ

PREMIUL al II-lea – Ion Bobirci – Gorj

Premiul I – Cătălin Danciu – Mehedinţi

 

Secţiunea Solişti Vocali

PREMIUL ACORDAT DE PRIMARUL ORAŞULUI BAIA DE ARAMĂ, RAFAEL DUNĂRINŢU – Ionela Cuzic

PREMIUL DE FIDELITATE – Cosmina Gherghinescu

PREMIUL DE POPULARITATE – Alina Darap

PREMIUL PENTRU CEL MAI AUTENTIC COSTUM POPULAR – Lavinia Buru

PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI – Narcisa Băleanu

MENŢIUNE – Ilie Cornel Olteanu

PREMIUL al III-lea – Liviu Olteanu – Dolj

PREMIUL al II-lea – Georgiana Chrobatiuc – Bucovina

PREMIUL I – Grigore Gherman – Cernăuţi

TROFEUL „MUNTE, MUNTE, BRAD FRUMOS” – Iulia Mihai – Giurgiu

 

Oana Mitu

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top