miercuri , 25 noiembrie 2020
NEWS ALERT

VIDEO: CE A RIDICAT DNA DE LA PRIMARIA TURNU SEVERIN

Anchetatorii DNA au stat ieri 12 ore în Primăria Drobeta Turnu Severin. Nu este foarte clar dacă aceştia au fost găzduiţi în biroul edilului şef, Constantin Gherghe sau în sala de şedinţe care are trecere directă către biroul primarului. Cert este că până târziu în noapte luminile în încăperile menţionate anterior au stat aprinse., iar în instituţie au rămas persoane foarte apropiate edilului şef din Drobeta Turnu Severin. Potrivit unor surse din administraţie, ofiţerii judiciari au verificat documente şi contracte de reabilitare termică a mai multor blocuri din municipiu, în cazul cărora Curtea de Conturi a descoperit că s-au decontat lucrări neefectuate în valoare de 1,5 milioane de euro. Totodată, anchetatorii au vizat şi facturi al operatorului de apă şi canal din oraş al cărui acţionar este Consiliul Local.

Procurorii DNA Craiova au intrat în Primăria Drobeta Turnu Severin luni dimineaţa şi au cerut funcţionarilor mai multe contracte şi facturi. Acestea vizau pe de o parte societatea de apă şi canal, al cărui acţionar este Consiliul Local şi care ar fi făcut cheltuieli ilegale, iar pe de altă parte contracte de reabilitare termică a blocurilor din oraş. Curtea de Conturi Mehedinţi a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, în noiembrie 2015 cu privire la lucrări decontate de Primărie dar care în realitate nu au fost efectuate. Pe de altă parte, s-au descoperit diferenţe  de preţ în cazul materialelor folosite sau manoperei de la reabilitarea blocurilor. S-a calculat în urma controlului, un prejudiciu de peste şase milioane de lei. (6.362.718 lei, în următoarea structură: de la bugetul de stat suma de 4.838.641 lei, iar de la bugetul local – 1.524.076 lei.)
Reabilitarea blocurilor s-a făcut începând cu anul 2009, în cadrul programului naţional cu 50% contribuţia Ministerului Dezvoltării, 30% / bugetul local, iar 20% cota proprietarului. La finalul percheziţiilor care au durat 12 ore, anchetatorii au plecat cu trei saci de documente.

Şi funcţionarii din Primărie au stat până târziu în noapte să pună la dispoziţie documente şi informaţii, iar când au plecat nu au suflat o vorbă despre cele vizate de anchetatori. Dacă anumiţi angajaţi ai primarului Constantin Gherghe au fost văzuţi târziu în noapte în sediul instituţiei, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre edilul şef. Chiar dacă în mod normal, ar fi trebuit să stea la dispoziţia celor care au făcut verificărilor, cel mai probabil a stat bine ascuns de camerele de filmat, lucru cu care de altfel presa este obişnuită. Cel mai probabil în acest caz vor urma şi audieri la DNA Craiova.

Oana Buzatu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top