duminică , 7 iunie 2020
NEWS ALERT

CE AU CONFISCAT POLITISTII DE LA MAI MULTE FIRME DIN DROBETA TURNU SEVERIN!

Peste o mie de pâini, 300 de kilograme de fructe și 46 de kilograme de pește au fost confiscae  de polițiștii din Drobeta Turnu Severin, care au întocmit trei dosare penale pentru evaziune fiscală, în cadrul unei acțiuni desfășurată sâmbătă dimineața, împreună cu inspectorii sanitar-veterinari și cei ai Protecției Consumatorilor.

În cazul unei societăți de panificație din Drobeta Turnu Severin, polițiștii au întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală după ce mașina unității a fost depistată în trafic transportând peste o mie de pâini pentru care șoferul nu avea acte de proveniență.

Mașina aparținând a fost oprită sâmbătă, în trafic de către polițiștii Biroului Rutier și cei ai  Serviciului Economic al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți.

La controlul autovehiculului de transport produse de panificație s-a constatat că pentru cele 1027 de pâini în valoare de 300 de lei transportate, nu existau documente, astfel încât marfa, dar și mijlocul de transport au fost confiscate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al  Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, comisar Nicolae Lohon, în cazul societății respective s-a întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală.

Aceeași sursă a mai arătat că în urma verificărilor efectuate la sediul firmei s-a stabilit că în ultimii trei ani, reprezentanții legali ai societății au realizat tranzacții comerciale fictive cu produse cerealiere  cu mai multe societăți din țară și s-a sustras astfel, de la plata TVA și a impozitului pe profit, prejudiciul fiind de 2,5 milioane de lei.

control piataTot în cadrul acțiunii, desfășurată în Drobeta Turnu Severin, la mai multe societăți specializate în comercializarea legumelor şi fructelor, produselor de panificaţie, peste şi carne, polițiștii au confiscate 300 de kilograme de fructe și legume în valoare de o mie de lei și 46 kg peşte în valoare de 370 de lei.

În cazul firmei de la care s-a confiscat peștele cât și în cazul celei de la care s-au ridicat legumele, polițiștii au întocmit dosare penale pentru evaziune fiscală.

La acțiune au participat 70 de polițiști din cadrul IPJ Mehedinți, dar și reprezentanți A.N.S.V.S.A. şi A.N.P.C.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top