marți , 14 iulie 2020
NEWS ALERT

VIDEO CE FACEA SOFERUL UNUI MICROBUZ CAND AUTOVEHICULUL S-A RASTURNAT, IAR TREI PERSOANE AU FOST RANITE PE DN6, LANGA BAILE HERCULANE!

Un microbuz în care se aflau zece persoane s-a răsturnat miercuri, pe Drumul Naţional 6, în apropierea staţiunii Băile Herculane din judeţul Caraş Severin, la faţa locului fiind chemate echipaje ale Ambulanţei Caraş Severin şi pompierii din Mehedinţi, primele informaţii arătând că trei persoane au fost rănite şi transportate la Spitalul municipal Orşova.

microbuyul

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Ramona Nistor, accidentul s-a produs pe DN6, în apropierea staţiunii Băile Herculane, microbuzul în care se aflau zece persoane răstrunându-se în afara părţii carosabile.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş Severin, Anca Cheţan a declarat că trei persoane care se aflau în microbuz au fost rănite uşor şi transportate cu ambulanţele la Spitalul Municipal din Orşova.

La faţa locului a fost trimis un echipaj de pompieri şi o autospecială SMURD, dar care nu au intervenit întrucât din autovehiculul răsturnat nu s-au produs scurgeri , iar persoanele aflate în microbuz au ieşit singure din mijlocul de transport.

Din primele informaţii, microbuzul s-a răsturnat într-o curbă uşoară în apropierea staţiunii Băile Herculane, după ce şoferul s-ar fi aplecat după telefonul mobil care îi căzuse.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii din Caraş Severin desfăşoară o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Şoferul care efectua o cursă regulată pe ruta Hunedoara – Târgu Jiu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top