vineri , 13 decembrie 2019
NEWS ALERT

CE PROPUNERE A REFUZAT MARIUS SCRECIU DIN PARTEA PSD

Prezent la Drobeta Turnu Severin, la sfârşitul săptămânii trecute pentru a susţine candidaţii la Primăria Municipiului şi la Consiliul Judeţean, fostul prim ministru PSD, Victor Ponta a arătat că în urmă cu patru ani, Marius Screciu a refuzat un loc eligibil pe listele PSD de la parlamentare în favoarea unei funcţii în adimistraţia locală a municipiului Drobeta Turnu Severin.

DSC_0361

„Pe Marius îl consider prietenul meu, îl ştiu de foarte mult timp, i-am apreciat întotdeauna loialitatea faţă de oamenii şi echipa din care a făcut parte. Este singurul pesedist căruia în 2012 i-am propus locul unu la Camera Deputaţilor şi m-a refuzat. La acea vreme, să fii candidat din partea noastră ar fi însemat un loc asigurat, dar Marius a preferat să rămână viceprimar şi să capete experienţă, pentru că îşi dorea să devină primar al Severinului. Mă bucur că a luat atunci această decizie, pentru că acum are experienţa necesară să fie un foarte bun primar. Am venit aici, la Drobeta, să-l sprijin cu tot sufletul!”, a declarat Victor Ponta.

Şi candidatul Partidului Social Democrat pentru funcţia de primar al Severinului, Marius Screciu, a explicat de ce a luat atunci decizia de a nu pleca în Parlament: „Sunt în Partidul Social Democrat de când am intrat în politică. Sunt născut în Severin, am crescut aici, am făcut şcoala aici şi vreau să îmi cresc copiii tot aici, într-un oraş modern, civilizat. Avem nevoie de sprijin guvernamental, aşa cum am primit de la Guvernul Victor Ponta, pentru că suntem al doilea judeţ din ţară, ca nivel al ratei şomajului. Cel mai mare proiect pentru noi, ca oraş, îl reprezintă locurile de muncă, să nu ne mai plece copiii să muncească în alte părţi”.

RAAN-ul putea funcţiona dacă erau continuate grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă

Fostul premier al României a explicat la Drobeta Turnu Severin şi situaţia Regiei Autonome de Activităţi Nucleare: „Noi am încercat, de fiecare dată, să aducem lucruri bune pentru Mehedinţi. Au fost şi momente grele aici, ne-a preocupat încălzirea oraşului, am şi alocat bani în acest sens pentru a rezolva problema iarna trecută, am vorbit cu oamenii de la RAAN, unde au fost momente tensionate şi am căutat cele mai bune soluţii. Problema acolo a fost a preluării unei fabrici care venea cu probleme din trecut, care depindea şi depinde de două alte mari unităţi economice; putea funcţiona în continuare RAAN-ul, dacă proiectul grupurilor 3 şi 4 de la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă, pe care noi l-am semnat şi pornit, ar fi continuat. Am înţeles că de 6 luni nu s-a mai întâmplat nimic în acest sens”.

DSC_0401

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a reamintit sprijinul pe care Guvernul condus de premierul Victor Ponta l-a acordat Mehedinţiului: „Ajutorul a fost substanţial, atât din partea prim-ministrului Victor Ponta, cât şi a vicepremierului Liviu Dragnea, în special prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Pot să spun că s-au semnat contracte pentru 101 proiecte, în peste 50 de localităţi, de la infrastructură rutieră modernizată şi pănă la alimentări cu apă şi canalizare. Am fost patru ani de zile alături de mehedinţeni, ştim problemele cu care se confruntă localităţile judeţului, am demarat proiecte de modernizare şi este important să le continuăm”.

Actuala guvernare, zero fonduri europene

Fostul premier al României a declarat că anul acesta atragerea de fonduri europene este zero, în condiţiile în care comunităţile locale au nevoie de proiecte de dezvoltare:  „Anul acesta, dacă vorbim de fonduri europene, activitatea este zero. Mă bucur că am reuşit noi să luăm măsuri care să îmbunătăţească viaţa oamenilor, aşa cum au fost reducerile de taxe, scăderea TVA-ului, creşterile de salarii la educaţie, sănătate, administraţie, sprijinirea întreprinderilor restructurate, aşa cum a fost RAAN-ul. Vreau să-i rog pe mehedinţeni, să compare cum a fost guvernarea noastră şi guvernarea de acum şi sunt convins că vor avea încredere în candidaţii noştri, pe 5 iunie. Apoi trebuie să ne apucăm din nou de muncă, pentru că în perioada 2012-2015 am fost de multe ori aici, şi cu proiecte şi cu bani. Dacă vom avea sprijinul cetăţenilor, vom putea continua lucrurile bune începute de noi. Țin foarte mult la Mehedinţi, pentru că are potenţial şi are nevoie de o administraţie bună şi de un Guvern care să vă sprijine”, a precizat Victor Ponta.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top