marți , 21 mai 2019
NEWS ALERT

CE TREBUIE SĂ ŞTIE CEI CARE MERG LA VOT

Pentru ca alegerile locale să se desfăşoare în condiţii legale, Ministerul Afacerilor Interne desfăşoară o campanie de informare a cetăţenilor. Votanţilor li se aduc la cunoştinţă principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot. Mehedințenii care merg la urne trebuie să deţină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală şi să respecte confidenţialitatea votului.

politieMAI desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot. În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse. Astfel, au fost tipărite 22.000 de afișe, format A2, care au fost distribuite în întreaga țară pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în secțiile de votare. De asemenea, au fost realizate trei spoturi video și trei audio care în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016 vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale. Spoturile MAI sunt difuzate și prin intermediul plasmelor care sunt amplasate în locuri publice din marile orașe, în mijloacele de transport în comun sau în stațiile de metrou. Totodată, pe pagina oficială de Internet a MAI, a fost creată o secțiune dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile ce pot fi constatate de angajații MAI și infracțiunile prevăzute de Codul Penal. Aceasta conţine principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravenţiile ce pot fi constatate de angajaţii MAI şi infracţiunile prevăzute de Codul Penal.

Închisoare de la 6 luni la 3 ani

La categoria infracţiuni electorale, pe primul loc se află oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase (excepţie fac bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice) în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat. Această infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi.

Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte tot cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani

Mehedințenii trebuie să aibă mare grijă în ceea ce priveşte actele cu care se prezintă la vot. Astfel, utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals atrage tot pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani. Fapta persoanei care introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte tot cu închisoare.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top