vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

CE TREBUIE SĂ ŞTIE ELEVII ŞI PĂRINŢII ÎN PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi se vor afla în anul şcolar 2013 – 2014, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, dar şi supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare al acestora. De asemenea, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru a asigura fluenţa şi siguranţa traficului rutier la orele la care elevii merg spre şcoală sau spre casă.

roxana

La nivelul judeţului Mehedinţi, efectivele de poliţişti din structurile de prevenire, ordine publică, rutieră şi judiciar vor demara o serie de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar şi delicvenţei juvenile, cu precădere în mediul rural.

Poliţiştii vor urmări desfăşurarea în condiţii optime a orelor de curs şi siguranţa elevilor pe drumul către şcoală şi înapoi.Astfel, pentru a evita producerea unor evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi a transmis în prima zi de şcoală o serie de recomandări atât pentru elevi câr şi pentru părinţi:

Stimaţi părinţi:

  • Încurajaţi-vă copilul să vă povestească ce prieteni are, cu ce probleme se confruntă şi cum îşi petrece timpul liber;
  • Supravegheaţi mereu ce sumă de bani are asupra sa şi cum o cheltuie;
  • Petreceţi cât mai mult timp împreună şi fiţi dumneavoastră înşivă un bun exemplu;
  • Implicaţi-l în activităţi sportive sau artistice, în funcţie de aptitudini;
  • Nu îl lăsaţi să petreacă prea multe ore în faţa calculatorului şi nu-i permiteţi să stea seara, afară, până la ore târzii!

Dragi copii:
În drum spre şcoală sau spre casă:

  • Respectaţi regulile de circulaţie şi nu alergaţi pe trecerile de pietoni;
  • Evitaţi zonele slab iluminate sau mai puţin circulate atunci când vă fixaţi un traseu pentru şcoală şi nu întârziaţi pe drum;
  • Alegeţi să parcurgeţi acest drum împreună cu alţi colegi, mai ales dacă la ieşirea de la ore este seară;
  • Evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată;
  • Nu acceptaţi compania unor persoane necunoscute şi nu primiţi nimic de la acestea, indiferent ce vă spun;
  • Evitaţi să aveţi asupra voastră sume mari de bani sau bijuterii deosebite, pentru a nu atrage atenţia infractorilor;
  • Nu vă implicaţi în altercaţii. Sunaţi la 112 dacă sunteţi în pericol sau martorul unei infracţiuni.

La şcoală:

  • Alegeţi-vă cu grijă prietenii şi evitaţi compania celor violenţi şi obraznici;
  • Păstraţi-vă calmul când discutaţi în contradictoriu şi nu recurgeţi niciodată la violenţă pentru a vă impune părerile;
  • Solicitaţi sprijinul profesorilor atunci când sunteţi implicaţi într-o altercaţie sau sunteţi martorul unor violenţe verbale sau fizice;
  • Aveţi grijă de lucrurile personale şi de bunurile şcolii;
  • Păstraţi liniştea şi curăţenia în şcoală, nu alergaţi pe scări şi nu vă împingeţi colegii în pauze;
  • Protejaţi elevii mai mici şi ajutaţi-i să se simtă în siguranţă;
  • În timpul pauzelor, nu părăsiţi incinta şcolii sau curtea unităţii de învăţământ;
  • Semnalaţi profesorilor prezenţa unor străini în şcoală sau în curte, mai ales dacă aceştia încearcă să atragă elevii în discuţii sau să le ofere vreun bun;
  • Nimeni nu are dreptul să vă ameninţe sau să vă vorbească urât. Spuneţi-le imediat profesorilor sau părinţilor dacă vă simţiţi agresaţi în vreun fel;
  • Nu umblaţi cu lucrurilor colegilor fără acordul lor şi nu le ascundeţi, nici măcar în joacă.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top