vineri , 19 octombrie 2018
NEWS ALERT

CELEBRELE COZI DE PE VREMEA LUI CEAUŞESCU S-AU REINVENTAT LA DROBETA TURNU SEVERIN

Numai că acum severinenii nu mai aşteaptă la rând pentru o bucată de salam ori un carton de ouă, ci ca să intre în audienţă la primarul oraşului.

coada 1

O mulţime de oameni aştepta miercuri dimineaţa în faţa Consiliului Judeţean Mehedinţi pentru a intra la audienţe cu primarul Severinului, Constantin Gherghe. Pe liste erau înscrişi nici mai mult, nici mai puţin de 250 de persoane, care aveau diverse probleme. Cel mai probabil din cauza spaţiului restrâns de la Primărie, audienţele s-au ţinut într-o sală de şedinţe din incinta Consiliului Judeţean Mehedinţi.

O mare parte dintre severinenii înscrişi în audienţă sunt persoane în vârstă, care cu ultimele puteri încercau să reziste la coada infernală.

„Eu am venit să cer sprijinul primarului pentru că am o problemă cu acoperişul blocului unde locuiesc. L-am făcut pe cont propriu, nu am cerut nimănui niciun ban, după câţiva ani a cedat, mi s-a promis de la Primărie că mi se face acoperişul. Apoi,  ţevile la subsol sunt ruginite, ar fi trebuite reparate de RAAN, eu stau la etajul patru şi la mine nu ajunge căldură niciodată”, ne-a spus o doamnă pensionară. „Am venit pentru alimente, anul trecut le-am luat şi când m-am dus vineri să le iau mi-au spus că depăşesc cu 3 lei plafonul de 400 de lei. Deci pentru 3 lei nu mi le-a dat şi de asta am venit la domn primar. Cu 3 lei ce pot cumpăra? Trei pâini”, se plângea o altă doamnă din Turnu Severin.

Un angajat al Primăriei striga cu voce tare persoanele care trebuiau să intre pe rând în sala de şedinţe. „Dacă ne întorceam în urmă cu 23 de ani, ai zice că suntem la coadă la butelii, aşa stăteam odinioară. Nu-mi pun mare speranţe în sprijinul primăriei, dar am venit totuşi pentru a mă convinge de ajutorul acestei instituţii”, a spus un severinean. Câţiva poliţişti locali au fost chemaţi la faţa locului pentru a menţine ordinea, pentru că este posibil să se ivească tot felul de conflicte între cei aflaţi la coadă.

Evident că o astfel de coadă nu putea trece neobservată de severinenii care miercuri erau cu treburi în centrul Severinului. Oamenii se opreau în loc şi întrebau nedumeriţi ce se întâmplă. „Domnule, dar asta este umilinţă şi lipsă de respect faţă de cetăţenii oraşului. Noroc că este soare şi cald, dar mă întreb cum stăteau oamenii aceştia afară dacă ploua sau bătea vântul. Majoritatea văd că sunt persoane în vârstă. Ar fi trebuit găsită o soluţie elegantă pentru aceste audienţe”, spunea revoltat un trecător.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top