miercuri , 18 octombrie 2017
NEWS ALERT

EXCLUSIV: CINE ARE CEA MAI BOGATĂ MASĂ DE PAŞTE? PACIENŢII, ASISTAŢII SOCIAL SAU DEŢINUŢII?

Masa de sărbători la români este sfântă. Se fac economii, se strâng toate veniturile pentru ca ea să fie plină cu toate bucatele tradinţionale. Cum vor fi însă, sărbătorile pentru cei nevoiaşi, pentru pacienţii internaţi în Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin sau pentru deţinuţii din Penitenciar? După posibilităţile fiecărei instituţii. Şi cum sistemul sanitar, aflat veşnic în reformă este cel mai sărac, cea mai săracă masă nu putea fi decât a pacienţilor. La polul opus, mulţi deţinuţi o duc mai bine după gratii de Paşte decât afară.

masaAsistaţii social din Drobeta Turnu Severin, cei care mănâncă zilnic la cantina socială au primit înainte de sărbători pachetele pentru zilele de Paşte. Vor avea însă cu ce să-şi facă masa de sărbătoare.

Viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu a declarat pentru mhalert.ro că în mod normal masa zilnică a acestora este în valoare de 6 lei, dar de Paşte a avut grijă ca masa a le fie îmbunătăţită.

În aceste condiţii, nevoiaşii din Severin au primit 10 ouă fiecare, un kilogram de carne de porc, carne tocată, salam, cârnaţi, guşă de porc, brânză telemea, pate de ficat, ruladă şi câte o ciocolată.

Spitalul JudeteanLa Spitalul Judeţean însă lucrurile nu stau la fel de bine. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă a declarat că în ziua de Paşte, pacienţii vor primi un meniu normal, câte un ou roşu şi o felie de cozonac.

Vă întrebaţi ce înseamnă un meniu normal la spital. O pacientă internată la secţia de cardiologie a unităţii în urmă cu exact o săptămână, a declarat pentru mhalert.ro că este total nemulţumită de ce a mâncat.

“Vă spun doar despre masa de seară. A venit doamna de la bucătărie cu masa. A deschis uşa şi ne-a întrebat pe cele două femei din salon dacă vrem orez. Colega mea a zis că nu vrea. Eu am cerut. Mi-a pus un polonic de orez într-un castron şi mi-a dat o bucată de pâine dintr-o găleată. A întrebat: carne nu este? Mi-a spus că nu şi a plecat mai departe.”, a povestit femeia adăugând că nu a putut mânca orezul întrucât “nu avea niciun Dumnezeu”.

La spital, meniul pacienţilor este diferenţiat, în funcţie de tratamentul fiecărui pacient. Cu siguranţă însă, masa de Paşte va fi la fel de sărăcăcioasă ca şi sistemul în care ne tratăm.

Ultimii, dar nu cei din urmă pe lista noastră sunt deţinuţii. Cum Statul este foarte grijuliu cu puşcăriaşii, nu cumva să le fie încălcate drepturile, de Paşte o duc cel mai bine.

puscariePurtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin, inspector Andrei Oţel ne-a explicat cum va arăta, în bucate, prima zi de Paşte a deţinuţilor, cu precizarea că este un meniu îmbunătăţit..

La micul dejun deţinuţii vor primi:  ceai, salam, siscuiţi, ou roşu; la prânz: ciorbă de legume cu oase porc, piure de cartofi cu carne de porc înăbuşită la capac şi cozonac. Cina nu este nici ea mai prejos. Deţinuţii vor mânca pilaf de orez cu carne porc înăbuşită la capac.

În funcţie de categoria de detenţie preţul mesei festive din ziua de Paşte, la Penitenciar  este cuprins între 6,14 lei şi 8,90 de lei, după cum arată, este mult mai consistentă decât celor de la Spitalul Judeţean.

De asemenea cu ocazia sărbătorilor pascale opt persoane private de libertate care sunt stăruitoare în muncă , sunt disciplinate şi participă activ la programele şi activităţile socio-educative vor beneficia de permisiunea de ieşire din penitenciar pentru 24 de ore.

Sărbători cu sănătate, tuturor!

Oana Mitu

Corina Macavei

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top