joi , 23 septembrie 2021
NEWS ALERT

CIRCULAȚIA A FOST RELUATĂ PE DJ 670, NEGOIEȘTI – FLOREȘTI

Circulația rutieră către Baia de Aramă, pe Drumul Județean 670 a fost reluată, după ce s-au încheiat lucrările de consolidare și reparații care au fost necesare în urma alunecărilor de teren produse în zona respectivă. Tototdată, conducerea Consiliului Județean și constructorul au efectuat și recepția drumului reabilitat cu fonduri europene.

DJ 670Carosabilul de pe acest sector de drum a fost grav avariat, fiind foarte greu de străbătut de către participanții la trafic. Ploile și vremea urâtă au accentuat alunecările de teren din carosabil și cum drumul a pus în pericol siguranța rutieră, s-a dispus închiderea lui. În toamna anului 2015, Consiliul Județean a găsit resurse financiare pentru reabilitarea tronsonului afectat astfel că în data de 2 iunie, s-a efectuat recepția drumului.

DJ 670 RECEPTIE

Consiliul Județean Mehedinți avea încă dinainte de 2012 un contract de reabilitare a acestui drum cu fonduri europene. Din cauza faptului că la vremea respectivă, proiectul tehnic recepționat nu a avut la bază studii topo și studii geo de calitate care sa aiba în vedere eventuale alunecări de teren, s-a făcut o lucrare de proastă calitate și în cel puțin două locuri au avut loc ulterior, alunecări de teren și am fost puși în situația de a închide acest drum. Am accesat din nou fonduri europene și am ajuns în situația de a face recepția la cele nouă lucrări efectuate pe DJ 670.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Odată, recepționată lucrarea, conducătorii auto pot circula în condiții de siguranță pe tronsonul respectiv, ei nemaifiind obligați să ocolească.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top