sâmbătă , 22 iulie 2017
NEWS ALERT

COD GALBEN DE PLOI ÎN MEHEDINŢI ŞI DE INUNDAŢII PE RÂURILE DRINCEA ŞI DESNĂŢUI

Judeţul Mehedinţi se află, în intervalul miercuri, ora 11.00 – joi, ora 11.00, sub cod galben de ploi alături de Dolj, Olt şi Teleorman, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Hidrologii au emis şi ei cod galben pentru râuri din cele patru judeţe.

DSCF8744În judeţele vizate de atenţionare, cantităţile de apă vor depăşi, local, 25-30 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50-60 de litri pe metru pătrat.

Conform aceleiaşi atenţionări, până joi la 11.00 va ploua în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte, unde se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii mai precizează că în regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 50-70 de kilometri pe oră, iar izolat, mai ales în zona montană înaltă, vor fi rafale de peste 70-80 de kilometri pe oră.

Totodată, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman se află, în intervalul miercuri, ora 18.00 – joi, ora 20.00, sub cod galben.

Atenţionarea vizează râurile din bazinele hidrografice Drincea, Desnăţui, afluenţii Motrului şi Jiului inferior din judeţele Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Oltului inferior din judeţele Dolj şi Olt, Călmăţui – judeţele Olt şi Teleorman, bazinul superior al râului Vedea – aferent judeţului Olt şi afluenţii mici ai râului Vedea din judeţul Teleorman.

Potrivit hidrologilor, în intervalul miercuri, ora 18.00 – joi, ora 12.00, se pot produce, izolat, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale, şi pe unele râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în judeţele Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Giurgiu. (O.M.)

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top