Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de marţi la ora 3.00 până la ora 23.00, în aceeaşi zi.
Astfel, vor fi afectate Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Potrivit atenţionării, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în vestul ţării, apoi şi în celelalte zone. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp.