Viceprimarul municipiului Orșova a fost găsit incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat că acesta a ocupat simultan şi funcţia de membru în Consiliul de Administrație al Școlii gimnaziale Petru Dumitriu, dar și pe cea de membru AGA.
Constantin Negulescu, viceprimar al municipiului Orşova (2012 – 2016), judeţul Mehedinţi, a fost găsit în incompatibilitate de ANI întrucât, în perioda 1 august 2012 – 08 iulie 2013, a deţinut şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii gimnaziale „Petru Dumitriu” Orşova (din 1 august 2012 până în 4 iulie 2013) şi funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Orşova în Adunările Generale ale Asociaţilor societăţii comerciale de interes local „Mehedinţi Gaz SA” (în perioada 30 aprilie – 08 iulie 2013).
Totodată, incompatibili au fost găsiți, odată cu Negulescu și în cazul altor trei primari și trei consilieri locali „ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003″. Cei trei primari sunt: Gheorghe Budică, primar al comunei Orbeasca, judeţul Teleorman, Sorin Ghiţă, primar al comunei Vlădeşti, judeţul Vâlcea, Sorin Tănase, primar al comunei Săgeata, județul Buzău.
ANI a precizat că cei şase aleşi locali au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar aceştia au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.