luni , 22 aprilie 2019
NEWS ALERT

CORUL ”VOX DUNARIS” AL LICEULUI I. ȘT. PAULIAN DIN DROBETA TURNU SEVERIN CÂNTĂ ȘI ANUL ACESTA LA CONCERTUL DE CRĂCIUN DE LA VIENA

Trei coruri din România vor cânta la celebrul Târg de Crăciun din Piața Primăriei din Viena. Este vorba despre Corul de Camera „Caedonia” din Sibiu, corul „Vox Dunaris” al Liceului de Arta “I. Şt. Paulian” din Drobeta-Turnu Severin si Corala „Cantemus Banatum” din Timisoara.

Targul de Craciun din Viena

Pe lângă deja tradiționalele atracții precum vinul fiert, punciul sau castanele coapte, Târgul de Crăciun din Piața Primăriei din Viena oferă melomanilor din întreaga lume un regal de colinde.

”În sala festivă a Primăriei din capitala Austriei are loc an de an Festivalul internațional de colinde. Concertele, organizate anul acesta între 27 noiembrie și 24 decembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică precum și în ziua de Ajun între orele 15.30 si 19.00, reunesc peste 80 de coruri din întreaga lume, chiar și din Japonia, Canada sau SUA. În cadrul ediției din acest an vor putea fi ascultate și trei coruri din România, care vor aduce publicului vienez ceva din spiritul sărbătorilor românești: este vorba despre Corul de Cameră „Caedonia” din Sibiu (care va cânta pe 5 decembrie, de la ora 18.30), corul „Vox Dunaris” al Liceului de Artă “I. Şt. Paulian” din Drobeta-Turnu Severin (18 decembrie, de la ora 17.00) și Corala „Cantemus Banatum” din Timișoara (19 decembrie, de la ora 17.00). Intrarea la concerte este liberă.”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biroul de reprezentare a Municipalității Vienei la București.

Participarea Corului ”Vox Dunaris” la Târgul de Crăciun de la Viena a devenit deja o tradiție, în ultimii ani.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top