duminică , 17 decembrie 2017
NEWS ALERT

CUM A CUMPĂRAT ADRIAN DUICU INFLUENŢA LUI VICTOR PONTA?

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, prezent miercuri la Drobeta Turnu Severin a vorbit despre cum a ajuns Adrian Duicu să aibă influenţă asupra prim-ministrului Victor Ponta, care acum nu se dezice de preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean, arestat pentru fapte de corupţie în care a fost implicat şi numele premierului. Ludovic Orban a arătat cum candidatura lui Duicu la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi a fost impusă liberalilor de către însuşi Victor Ponta în 2012.

_DSC0615Ascendenţa politică a lui Adrian Duicu a început odată cu promovarea sa în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Mehedinţi de către Mircea Geoană la acea vreme, pe care ulterior, Duicu l-a şi susţinut la alegerile interne. Când a văzut că se schimbă puterea în PSD, Adrian Duicu şi-a schimbat şi el simpatiile, pentru ca mai apoi să ajungă “satrap” de Mehedinţi, după cum susţine vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban.

După ce a ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, s-a comportat ca un satrap în planul judeţului, folosind în mod abuziv toate pârghiile de putere şi de influenţă pe care le avea la dispoziţie. Adrian Duicu, deşi în mod paradoxal, a fost pus preşedinte de Geoană, a ajuns să fie unul dintre cei mai apropiaţi oameni de Victor Ponta. Acest lucru eu nu pot să mi-l explic decât într-un singur fel. I-o fi finanţat campania în interiorul partidului, i-o fi finanţat alte activităţi politice sau o fi finanţat conducerea PSD, nu ştiu cum a reuşit să capete o asemenea influenţă asupra lui Victor Ponta.”, a declarat Ludovic Orban.

De partea cealaltă, în măsura în care instituţiile statului şi întreg judeţul Mehedinţi au ajuns în cel mai mare scandal de corupţie iscat în România, cel mai normal ar fi ca preşedintele suspendat şi arestat aol Consiliului Judeţean să îşi dea demisia.

“Acest domn (n.r. Adrian Duicu) ar trebui să lase lucrurile să meargă înainte în interesul judeţului şi fără niciun fel de criză de autoritate.”,a  declarat liderul PNL, Varujan Vosganian, prezent miercuri la Drobeta Turnu Severin.

Colegul liberal Ludovic Orban susţine însă că demisia care ar da şanse de normalitate judeţului Mehedinţi este exclusă în cazul lui Adrian Duicu, în condiţiile în care nici şefii de partid nu numai că nu i-au cerut acest lucru, dar chiar fac eforturi să-i scape pe baronii PSD de acuzaţiile de corupţie.

“Niciodată Victor Ponta şi Liviu Dragnea nu îi vor cere demisia lui Adrian Duicu. Vor încerca să adopte până la urmă legea amnistiei şi graţierii pentru a scăpa toţi baronii de consecinţele faptelor lor de corupţie.”, a declarat Ludovic Orban.

Adrian Duicu se află în arest prevenitv de aproape o lună şi jumătate. El a făcut mai multe încercări de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu judecarea sub control judiciar. Solicitarea sa a fost de fiecare dată respinsă de magistraţi Înaltei Curţi.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top