vineri , 18 august 2017
NEWS ALERT

CUM E PARCAT UN JEEP ÎN FAŢA CONSILIULUI JUDEŢEAN MEHEDINŢI ŞI CE SCUZE A INVOCAT PROPRIETARUL

Nu mai este o noutate pentru nimeni că găsirea unui loc de parcare în centrul Severinului este o misiune aproape imposibilă, însă asta nu scuză pe nimeni să încalce regulile de circulaţie. Şi, totuşi, frecvent, în zona Palatului Administrativ, multe autoturisme parchează neregulamentar, mai ales atunci când sunt programate şedinţele cu primarii.

jeep 3

Marţi, la teză a picat autovehicul de teren al primarului de la Stângăceaua. Maşina era parcată de-a dreptul sfidător astfel că poliţiştii locali nu au putut trece cu vederea şi au trecut la sancţiuni. Autoturismul nu numai că era parcat pe trecerea de pietoni din faţa Consiliului Judeţean Mehedinţi, dar era cocoţat şi pe aleea din faţa instituţiei.

Cum primarul era cu treburi prin Consiliul Judeţean, la întrebări a fost luată de oamenii legii soţia primarului, care şi-a însuşit şi fapta. Chiar dacă nu a contestat procesul verbal de contravenţie, aceasta a ţinut să spună că în Severin ar trebui mai întâi rezolvată problema locurilor de parcare şi abia după aceea să fie sancţionaţi conducătoriii auto.

JEEP

„Normal ar fi ca înainte să mă sancţionaţi pe mine ar trebui să aveţi locuri de parcare. Eu am luat-o acolo prin centru, m-am întors, în parcare nu erau locuri şi am oprit fiindcă aici am eu treabă. Am fost să mă uit de un palton”, a spus doamna.

Echipajul de la Poliţia Locală Turnu Severin a invitat-o pe contravenientă să parcheze autovehiculul în alt loc şi între timp a completat procesul verbal de sancţiune.

jeep 1

Pentru parcare nepermisă a primit o amendă de 180 de lei şi 2 puncte de penalizare.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top