sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

CUM VA FI VREMEA: SFÂRŞIT DE AUGUST CU TEMPERATURI MODERATE ŞI PRECIPITAŢII PUŢINE

images

Sfârşitul de vară aduce precipitaţii puţine, dar temperaturi suportabile. Deci vestea bună e că scăpăm de caniculă.

Temperaturile maxime, ce se vor situa în jurul unei medii de 32 de grade Celsius în primele două zile ale săptămânii, uşor mai ridicate în sud-vest, până la 33 – 34 de grade, mai ales în zona oraşului nostru, Drobeta-Turnu-Severin.

În a doua parte a săptămânii temperaturile vor marca o scădere spre 30 de grade Celsius în data de 22 august, valoare în jurul căreia se vor menţine până în ziua de 27 august. Deci vom avea un sfârşit de săptămână cu temperature relative suportabile şi vom scăpa de caniculă.

Pe măsură ce înaintăm către luna septembrie, temperaturile vor mai scădea puţin până în ultimele zile ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra, la nivelul regiunii, o medie de 28 de grade Celsius.

Temperaturile minime nocturne nu vor vor fi mai mari de aproximativ 17 grade în primele nopţi, pentru ca până la sfârşitul lunii august să scadă, în medie, cu 2 grade Celsius.

În toată acestă perioadă se vor înregistra ploi izolate, de scurtă durată şi slabe cantitativ, se vor semnala cel mai probabil după data de 23 august. În ziua de 27 august ploile îşi pot face apariţia pe arii ceva mai extinse, în zona Olteniei şi nu este exclus să plouă şi în judeţul Mehedinţi.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top