marți , 25 iulie 2017
NEWS ALERT

DANIEL CÎRJAN: PSD ŞI-A UMFLAT PROCENTUL LA EUROPARLAMENTARE PRIN TURISM ELECTORAL

Preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan a susţinut miercuri o conferinţă de presă în care le-a mulţumit severinenilor şi mehedinţenilor care au mers la vot în cursul zilei de duminică, arătând că Organizaţia PNL Drobeta Turnu Severin a obţinut un procent de aproape 16% şi se află peste media municipiilor din ţară. De asemenea şi scorul electoral al PNL Mehedinţi s-a clasat peste media partidului pe ţară. Dacă liberalii spun că PNL a fost ales în Mehedinţi de propriul electorat, susţin de asemenea, că procentul PSD a fost crescut prin turism electoral.

Daniel Cirjan, presedinte PNL Dr Tr SeverinListele speciale sunt primele la îndemână şi care ar putea constinui obiectul unor anchete. De altfel, liberalii au depus plângere penală la Parchet şi vor sesiza şi SNA cu privire la fraudarea alegerilor. În cadrul conferinţei de presă de miercuri, preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin a arătat cum listele speciale stau dovadă că la PSD s-au dus voturile turiştilor.

“La Vânjuleţ, până la ora 17,30, ora la care noi am făcut plângerea penală, votaseră deja 133 de persoane pe listele suplimentare. Câte voturi a luat PNL în Vânjuleţ? Vă spun eu, 17. Deci turismul electoral a fost practicat de către PSD, ca în toate celelalte locuri.”,a arătat Daniel Cârjan.

Daniel Cîrjan a mai spus că la alegerile europarlamentare de duminică, pe listele speciale,  în judeţul Mehedinţi au votat 16 843 de persoane, din totalul de peste 94 000 de alegători care s-au prezentat la urne, ceea ce corespunde unui procent de aproximativ 17% din totalul alegătorilor.

„Partidul Social Democrat, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, şi-a folosit toată influenţa guvernamentală, tot aparatul guvernamental, toţi directorii de deconcentrate din Mehedinţi, susţinuţi de Partidul Social Democrat în funcţii, pentru a practica turism electoral, pentru a transporta oamenii dintr-o secţie de vot în alta.  În acest sens, noi am făcut o plângere penală în ziua votului, la Parchet privind săvârşirea infracţiunii de fraudă electorală la vot.”,a mai spus Daniel Cârjan.

Liberalul nu a ocolit nici mita electorală ca acuzaţie pentru PSD.

„Un exemplu în acest sens şi există şi dovezi depuse deja la Poliţie. La Gura Văii există şi înregistrări video şi audio, cu privire la mita electorală oferită de către PSD alegătorilor din Gura Văii”, a completat Daniel Cîrjan.

Plângerea către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru fraudă electorală la alegerile europarlamentare de duminică va fi depusă joi de Organizaţia PNL Mehedinţi.

Întrebat într-o conferinţă de presă cu privire la numărul mare al alegătorilor care au votat pe listele speciale în Mehedinţi, la alegerile europarlamentare, secretarul executiv al PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu  a acuzat PNL de turism electoral, adăugând, că parte dintre cei care ar fi fost duşi cu maşinile la vot de către liberali, duminică, ar fi votat cu PSD.

„În ziua de duminică am mers în foarte multe localităţi din Mehedinţi, am primit telefoane de la reprezentanţii noştri în secţiile de votare de la responsabilii noştri din localităţi care mi-au spus la unison că reprezentanţi ai PNL au transportat foarte mulţi oameni în secţiile de votare şi se vede asta din numărul celor înscrişi pe listele suplimentare. (…) Faptul că aceste persoane duse în nu ştiu ce secţii au votat cu PSD, nu face decât să mă bucure.”, a declarat secretarul executiv al PSD Mehedinţi.

În Mehedinţi, la alegerile europarlamentare, Partidul Naţional Liberal a obţinut un procent de 15,01%, iar Partidul Social Democrat a obţinut 50,02%.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top