duminică , 17 decembrie 2017
NEWS ALERT

DARURI PENTRU COPIII ROMÂNILOR TIMOCENI DE LA PODVRŞCA

Moş Crăciun a venit luni seară în ajunul Crăciunului sârbesc şi la copiii românilor timoceni din Podvrşca, un sat ce aparţine de oraşul Kladovo (oraşul de pe malul celălalt al Dunării din dreptul municipiului Drobeta Turnu Severin). Satul Podvrşca este locul unde 26 de copii au optat să înveţe limba română în şcoala de stat.

copiii

Darurile au fost oferite de Tihan Matasarevici, preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Rumânilor „DUNĂREA”, cel care s-a ocupat intens cu capacitarea părinţilor pentru ca aceştia să se înscrie la cursurile de limba română.

“În fiecare an noi încercăm să aducem o bucurie acestor copii. Cu sprijinul unui sponsor, un român din satul Cameniţa tihanMare, care munceşte în Austria, le-am pregătit cadouri copiilor care învaţă limba română la Podvrşca. Este foarte important ca toată lumea să ştie că aici la Podvrşca s-au predat primele ore în limba română din Serbia de Nord. Este important să înveţe limba română pentru ca în felul acesta să se păstreze tradiţia, cultura şi obiceiurile noastre”, a declarat Tihan Matasarevici. Alături de Tihan Matasarevici, s-au aflat şi doi tineri români timoceni, care studiază la Universitatea din Craiova, Aleksandar Najdanovic, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni din România şi Ivan Marinovici, student la Facultatea de Litere. În luna noiembrie a anului trecut, în satul Podvrşca s-au predat primele ore de limba română în Serbia, după ce printr-o decizie istorică, autorităţile sârbe au acceptat ca limba română să fie introdusă în şcolile din ţara vecină. În Kladovo şi satele arondate s-au format 10 clase, în care învaţă aproximativ 280 de copii limba română.

“Vreau să studiez în România”

Unul din copiii care a ales să înveţe limba română la şcoala din satul Podvrşca este Veljko Marinovici. Când va creşte mare este hotărât să studieze în România, la fel ca mulţi alţi tineri din sat care au ales să facă acest lucru.

marinonici„Până acum am învăţat alfabetul limbii române, nu e grea limba română. Vreau să învăţ limba română pentru că vreau să studiez în România”,  spune Veljko Marinovici. Şansa celor 26 de copii din Podvrşca, care au ales să înveţe limba română, acum când Guvernul Serbiei şi-a dat acordul, este una imensă, este o şansă pe care alţi tineri români timoceni nu au avut-o.

Aleksandar Najdanovic, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Timoceni din România, este student în anul IV la Facultatea de Medicină din Craiova. A luptat şi el pentru ca dreptul românilor din Valea Timocului de a învăţa limba română în şcoală să devină realitate, iar acum a participat cu mare bucurie la serbarea de Moş Crăciun.

“Am ştiu să vorbesc doar ce am învăţat în casă”

„Sunt foarte importante aceste manifestări pentru că în felul acesta reuşim să atragem mai mulţi copii din Valea Timocului să înveţe limba română. Personal m-am implicat încă din 2012 pentru  introducerea limbii române în Valea Timocului, am avut foarte multe întâlniri cu oficiali din Strasbourg, România şi din Serbia şi iată că împreună cu asociaţiile de români am reuşit să introducem limba română în şcolile din Valea Timocului. Eu am ştiut limba română în graiul timocean, dar nu am ştiut să scriu, să citesc limba română, am ştiu să vorbesc doar ce am învăţat în casă”, spune Aleksandar Najdanovic. „Pentru mine înseamnă foarte mult ca şi copiii de la Kladovo şi din satele apropiate să înveţe limba română pentru că în felul acesta pot să meargă la studii în România, la fel ca mine”, spune, la rândul său, Ivan Marinovici.

cadouri

La serbarea organizată de Tihan Matasarevici au participat şi o parte din părinţi, care au lăsat deoparte pregătirile pentru Crăciun pentru a fi alături de copii.

„Copiii noştri învaţă acum româneşte,  ceea ce pentru ei este o şansă pentru viitor. Oricum aici este o mică Europă, de când se nasc vorbesc şi sârbeşte şi româneşte”, spune Ecaterina Dimitrievici, 40 de ani, mămica unui şcolar.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top