joi , 21 septembrie 2017
NEWS ALERT

DE LA 18.00 PE MUNICIPAL: C.S. SEVERIN – PETROLUL PLOIEŞTI

imagineDeşi dispută diseară încă un joc important pentru rămânerea în Liga I, elevii lui Ionel Gane nu şi-au primit salariile şi au intenţionat să boicoteze disputa cu petroliştii.

Practic, cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi la jocul din tur. Nemulţumiţi de faptul că nu erau plătiţi de foarte mult timp, jucătorii au refuzat să se antreneze. Conducerea clubului a reuşit până la urmă să-i convingă să joace la Ploieşti. Situaţia se repetă acum, când extrem de nemulţumiţi de faptul că vin Sărbătorie Pascale, iar ei au conturile goale, fotbaliştii au fost hotărâţi să boicoteze parida. Până la urmă au decis că vor juca în această seară, dar nu vor face deplasarea la partida de la Cluj, dacă nu îşi vor primi drepturile salariale.

„Băieţii sunt foarte supăraţi. Abia i-am convins să se antreneze astăzi (n.r. – ieri) şi să intre în cantonament pentru meciul cu Petrolul. Ei au făcut eforturi, au înţeles că sunt probleme la club, dar toate au o limită. Supărarea e cu atât mai mare cu cât sunt şi Sărbătorile de Paşte, iar ei nu au primit niciun ban. După meciul cu Petrolul, aveam programat antrenament luni după-amiaza, dar băieţii mi-au spus că nu vor să se prezinte şi vrem ca marţi dimineaţă să avem cu toţii o discuţie cu oamenii din conducerea clubului, pe acest subiect. Mai e puţin şi se termină campionatul, iar restanţele sunt foarte mari. E posibil nici să nu meargă la Cluj. Sper să nu se ajungă acolo şi să se rezolve totul săptămâna viitoare”, a spus antrenorul Ionel Gane, pentru cotidianul ProSport.

Legat de partida din această seară, ea este încă una vitală pentru rămânerea în Liga I, deşi se pare că retrogradarea nu se joacă doar pe teren. Există riscul ca gruparea să nu primească licenţa şi atunci tot ce se câştigă pe teren poate pierdut. Până acum există două echipe care nu au primit licenţa pentru sezonul viitor din cauza datoriilor şi nu este exlus la Severinul să fie ce-a de-a treia formaţie.

De la ora 18.00 severinenii întâlnesc Petrolul, una dintre cele mai bune echipe ale camionatului. Îi aşteaptă un joc extrem de greu, iar motivaţia lor este una foarte slabă, ţinând cont de faptul că nu şi-au primit drepturile salariale.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top