vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

DE ZIUA LOR, BĂTRÂNII DIN SEVERIN AU PRIMIT COLIVĂ LA PĂHĂREL ŞI CÂTE UN SFERT DE COLAC

Mare dezamăgire în rândul persoanelor vârstnice, care au fost invitate marţi să participe la o întâlnire în sala mare a Casei Tineretului din Drobeta Turnu Severin. Bătrânii se aşteaptau să primească câte un pachet cu alimente, însă nu au bănuit că organizatorii au schimbat planurile după ce anul trecut pensionarii s-au călcat în picioare pentru un astfel de pachet.

coliva 1

Deschiderea spectacolului a fost programată pentru ora 12,00, însă vârstnicii au venit la primele ore ale dimineţii pentru a ocupa un loc în sală, interesaţi mai puţin de manifestarea în sine, cât mai mult de pachetul cu alimente pe care ştiau că îl vor primi.

Numai că vrând să evite aglomeraţia, Consiliul Judeţean Mehedinţi a împărţit în această dimineaţă  pungile cu alimente asociaţiilor de pensionari din Turnu Severin, care la rândul lor o să le ofere membrilor în zilele următoare.

A fost un detaliu pe care bătrânii veniţi la Casa Tineretului nu l-au cunoscut, astfel că au plecat dezamăgiţi acasă, cu plasele goale. Cât despre spectacolul de muzică populară pregătit special pentru ziua lor nu au avut niciun fel de interes, părăsind sala imediat când şi-au dat seama că nu vor primi nimic.

batranica „E dezamăgită lumea, fiindcă toţi vroiau un pacheţel. Nu vrem muzică populaă că suntem sătuli, lumea e săracă şi vrea un pachet. Stăturăm degeaba de dimineaţă până acum”, a spus o doamnp pensionară din Turnu Severin. „Trebuiau să ne spună că nu ne dau pachete. De ce ne mint? Avem pensii mici şi ne duc de colo colo”, a strigat o altă pensionară.

 

„Destul că suntem bolnavi şi amărâţi şi ne mint, ne duc cu vorba, am fost şi pe Strada Mare, la Sala polivalentă, am venit şi aici. Ruşine să le fie, că ne mint!”, s-a plâns o altă severineancă. „Nu ştim, unde ne dau pachetele? Noi aici ştiam că o să le primim”, se întreba un domn pensionar la ieşire din sală.slujba

 

Cum un sobor de preoţi a săvârşit o slujbă religioasă în memoria celor decedaţi în ultimul an, câteva farfurii cu colivă şi o  mână de colaci au fost epuizate rapid către participanţi. Oamenii s-au înghesuit să primească puţină colivă şi câte un sfert de colac.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top