sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

DECIZIE ŞOC A BEJ ÎN CAZUL ALIANŢEI PSD-UNPR-PC

Biroul Electoral Judeţean Mehedinți a admis plângerea înregistrată de Filiala Mehedinți a Partidului Național Liberal, privind utilizarea nelegală de către Alianța Electorală PSD-UNPR-PC a semnului electoral și denumirii alianței Uniunea Social Liberală sub forma acronimului USL, fapt de natură a crea confuzie în rândul electoratului.

usl-traieste1PNL Mehedinți a cerut, prin plângerea depusă marți, 6 mai, dispunerea măsurilor necesare pentru sancţionarea acestor abateri, în special prin înlăturarea materialelor ce conţin trimiteri explicite la USL şi interzicerea utilizării pe viitor a însemnelor USL de către Alianța electorală PSD-UNPR-PC.

Prin decizia BEJ Mehedinți din 8.05.2014, s-a dispus îndepărtarea din locurile de afișaj a acelor afișe electorale, care conțin semne electorale și grafisme, ce se referă la USL.

„Deciziile în cascadă în favoarea contestațiilor depuse de liberali dovedesc fără putință de tăgadă faptul că adevărul este de partea PNL, iar minciuna de partea PSD. Social-democrații nu se pot ascunde la nesfârșit în spatele ipocriziei și a trucurilor ieftine. Prin pârghii legale și democratice, liberalii le arată românilor că întreaga politică de campanie a PSD este construită pe un fals grosonal, care arată cât de puțin respect au social-democrații pentru cetățenii pe care pretind că vor să îi reprezinte.”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri de Partidul Naţional Liberal.

În urma deciziei Biroului Electoral Judeţean, Alianţa PSD-PC-UNPR trebuie să ridice toate însemnele electorale afişate în judeţ.

Preşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu a declarat vineri că în condiţiile în care Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC nu va ridica afişele din judeţul Mehedinţi, va depune plângere la Poliţie.

„În Mehedinţi, USL a murit definitiv. Un termen rezonabil este data de luni, 12 mai. În condiţiile în care afişele electorale cu acronimul USL nu vor fi ridicate până luni, vom depune plângere penală la Poliţie.”, a declarat vineri preşedintele PNL Mehedinţi.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top