vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

DESCENTRALIZAREA ÎNTRE PUTERE, RESPONSABILITATE ȘI LIPSA BANILOR PENTRU INVESTIȚII

Primarii localităților Svinița, Dubova și Gruia, care preiau Porturile de la Dunăre, potrivit proiectului de descentralizare aprobă transferul, dar spun că pentru modernizarea și deschiderea lor este nevoie de investiții pentru care nu sunt bani în bugetele locale, acestea fiind nefuncționale.

port

În proiectul de lege, pe lista serviciilor publice/organelor de specialitate/companie naţională/societate comercială aflate în subordinea/coordonarea/autoritatea Ministerului Transporturilor, care se reorganizează în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a procesului de descentralizare sunt Porturile Svinița, Dubova și Tisovița, Gruia, Orșova și Drobeta Turnu Severin care vor fi transferate către consiliile locale.

Astfel, Portul Svinița ar urma să fie transferat către Consiliul Local Svinița, Porturile Dubova și Tisovița ar trece către Consiliul Local Dubova, Portul Gruia către Consiliul Local Gruia, la fel ca și Porturile Orșova și Drobeta Turnu Severin, către Consiliile locale ale celor două orașe. Toate acestea sunt în prezent administrate de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” S.A. – Giurgiu.

Primarii aprobă preluarea porturilor, dar au nevoie de bani

Primarul comunei Dubova, Victor Doscocil susține că Portul Dubova este important din punct de vedere turistic și economic pentru comunitate, dar este nefuncțional de 15-20 de ani, iar pentru redarea sa în folosință este nevoie de investiții pe care bugetul local nu le poate suporta.

“Ne ajută din punct de vedere turistic, pentru agrement, în primul rând și în al doilea rând pentru societăți comerciale care ar putea să dezvolte unele activități cum ar fi transportul pe Dunăre: extragerea de cărbune sau a pietrei. Deocamdată nici unul dintre porturi nu este funcțional. Ele ar trebui amenajate amândouă, e vorba și de Portul Tisovița și de Portul Dubova. Nu mai sunt funcționale de cel puțin 15 – 20 de ani. Putem solicita investiții la Consiliul Județean, din taxe și impozite locale ce putem aloca și noi. Numai din taxe și impozite locale nu ne putem permite această investiție, dar vom face demersuri să primim și investiții din partea Consiliului Județean sau a Guvernului.”, a declarat Doscocil.

De aceeași părere este și primarul comunei Svinița, Nicolae Curici care aprobă transferul, prin prisma faptului că la momentul actual, în afara Portului Orșova, nu este deschis nici un port la Dunăre pe Clisura Dunării, redeschiderea Portului Dubova aducând beneficii economice și turistice.

„Dacă ar trece Portul Svinița în subordinea Consiliului Local, pentru noi, svinițenii ar fi o oportunitate. Sigur, ar fi și ceva de investit în el pentru că de atâta timp nu s-a făcut nimic, dar am avea Port, ar putea acosta vapoare de croazieră, bărcuțe. Asta ar fi partea turistică, un al doilea aspect ar fi din punct de vedere economic. Avem în zonă o carieră de piatră. Datorită drumului care este sub orice critică, pe DN57 s-au impus și restricții, nu se poate trece cu mașini mai mari de 7,5 tone, deci transportul fluvial ar fi foarte binevenit pentru noi.

Până în Revoluție Portul a fost funcțional, se aduceau materiale de construcții dar de atunci este nefuncțional, este un singur ponton al Poliției de Frontieră acolo care au șalupe de intervenție rapidă pentru asigurarea pazei, în rest, nimic.”, a declarat Nicolae Curici.

Edilul din Svinița speră ca după preluarea Portului de la Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” S.A. – Giurgiu,  să acceseze fonduri europene pentru modernizarea lui în exercițiul bugetar 2014 – 2020.

De aceeași părere este și primarul comunei Gruia, Alexandru Nedelcu, Consiliul Local urmând să preia, potrivit proiectului legii descentralizării Portul Gruia.

„Deja am concesionat o parte din terenul din zona portului la un investitor străin care vrea să facă un siloz acolo, să creeze locuri de muncă. Principalul beneficiu în preluarea Portului este în special turistic, înainte de 1989, toate vapoarele acostau în Port la Gruia, e zonă bună pentru acostarea vapoarelor.”, a declarat Nedelcu.

Porturile de la Severin și Orșova pot dezvolta economia și turismul

Singurele Porturi de la Dunăre, funcționale în județul Mehedinți sunt Porturile Drobeta Turnu Severin și Orșova. Edilii aprobă transferul lor către Consiliile Locale gândindu-se în special la faptul că prin administrarea lor ar aduce bani la bugetul local și turiști în județ.

screciu„Ar fi un lucru benefic pentru municipalitate și pentru județ să administrăm noi portul, să-l modernizăm pe fonduri europene. Sunt fonduri europene, este în acest moment Comisia de strategie a Dunării care ne-ar putea ajuta mai mult decât fondurile pe 2014-2020. Avem toate premizele ca odată finalizat Portul și faleza adiacentă Portului, Drobeta Turnu Severin să aibă foarte mult de câștigat. Pe de altă parte transportul pe Dunăre se realizează și acum dar beneficiile ar intra la comunitatea locală, nu ar merge banii către Giurgiu. Este anormal să avem această sursă de venituri.”, a declarat viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Și primarul din Orșova, Ion Manea aprobă proiectul de descentralizare și susține că singura soluție pentru modernizarea și exploatarea obiectivului sunt fondurile europene.

„Ideea e bună, nu e rea pentru că se pot accesa fonduri europene pentru a dezvolta și moderniza această instituție. Consiliul Local nu are fonduri ca să investească dar sunt axe pe care se pot accesa fonduri pentru dezvoltarea porturilor aflate pe marginea Dunării.”, a spus Ion Manea.

În expunerea de motive a proiectului legii descentralizării se arată că măsura de descentralizare propusă privind  administrarea directă de către consiliile locale a porturilor dunărene aflate pe teritoriul acestora poate contribui printr-o mai bună şi eficientă organizare şi funcţionare a acestora la stimularea creşterii economice în judeţele respective.

Astfel, poatrivit documentului autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor urmează să exercite noi competenţe exclusive cum ar fi administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare. 

Primăria Severin preia cinematografele din oraș

Pe lista sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România – Film” care trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale, din județul Mehedinți apar cinematografele Flacăra și Porțile de Fier, dar și Grădina de Vară Porțile de Fier care urmează să fie transferate către Consiliul Local Drobeta Turnu Severin.

cinema portile de fier (2)Cinematograful Flacăra a fost închiriat de către administratorul RADEF, acolo funcționând un restaurant, în timp ce cinematograful Porțile de Fier este în paragină. Acesta din urmă este dezafectat, are geamurile sparte, sala de spectacole are podeaua, tavanul și pereții distruși, iar scaunele sunt rupte, clădirea servind adesea ca adăpost pentru oamenii străzii.

„Cinematograful Flacăra știu că este închiriat, funcționează un restaurant acolo, este închiriat chiar de cei de la RADEF, nu știu să vă spun care este perioada închirierii, nu ne aparține, dar vom vedea în momentul în care va trece de Consiliul Local. Sper ca poate tot pe fonduri europene sau nu numai cel puțin Cinematograful Porțile de Fier, odată trecut la Consiliul Local să-l prindem în planul de investiții, să-l modernizăm, ne-am dori să facem acest lucru și să-l redăm circuitului cultural al municipiului Drobeta Turnu Severin.”, a mai adăugat viceprimarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

În același proiect de descentralizare se arată că un număr de 24 de cabane din zona Cazanelor Dunării (CA CAZANE) din județul Mehedinți vor fi transferate în administrarea Consiliului Județean Mehedinți.

Cele 24 de cabane din lemn se regăsesc pe lista serviciilor publice/organelor de specialitate/companie naţională/societate comercială aflate în subordinea/coordonarea/autoritatea Ministerului Transporturilor, care se reorganizează în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a procesului de descentralizare. Președintele Consiliului Județean Mehedinți nu a fost găsit pentru un punct de vedere cu privire la preluarea acestora.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top