joi , 20 iulie 2017
NEWS ALERT

DGA MEHEDINŢI SĂRBĂTOREŞTE 9 ANI DE ACTIVITATE

DGADirecția Generală Anticorupție din cadrul Ministerul Afacerilor Interne sărbătorește, la data de 30 MAI, 9 ani de la înființarea sa ca structură de poliție judiciară specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului ministerului.

În cei nouă ani de activitate în lupta împotriva corupției, Direcția Generală Anticorupție s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităților de prevenire, cât și a celor de combatere a faptelor de corupție, consolidându-și rolul la nivel instituțional.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia TelVerde Anticorupție 0800.806.806 pune la dispoziția cetățenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupție, putând fi apelată din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Cu ocazia împlinirii a nouă ani de activitate, Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi face un bilanţ al activităţii desfăşurate în acest interval de timp. Peste 50 de cadre MAI au fost puse sub învinuire pentru infracţiuni de corupţie.

Au fost înaintate procurorilor peste 300 de dosare penale şi au fost realizate 41 de acţiuni de prindere în flagrant.  „La nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Mehedinţi în perioada 2005 – 30.05.2014 au fost înaintate la parchete 303 dosare penale, 196 dintre acestea fiind din sesizarea proprie iar restul fiind sesizări ale altor persoane. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale în 108 dosare penale,  fiind emise  54 rechizitorii prin care au fost sesizate instanţele de judecată”, se arată într-un comunicat de presă al SJA Mehedinţi.

Totodată, au fost puse sub învinuire, pentru infracţiuni de corupţie, 171 persoane, dintre care 52 din cadrul M.A.I. În dosarele instrumentate la nivelul S.J.A. Mehedinţi, în urma probatoriilor administrate, instanţele de judecată au hotărât cercetarea în stare de arest pentru 13 persoane, două fiind din cadrul M.A.I

 Pentru derularea corespunzătoare a cercetărilor, procurorii de caz au dispus 374 delegări ale ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul S.J.A. Mehedinţi în vederea efectuării de acte de cercetare penală, delegări dispuse atât de procurori din structuri ale D.N.A. cât şi de la alte unităţi ale Ministerului Public.

De asemenea, la nivelul serviciului, au fost realizate 41 acţiuni de prindere în flagrant, în urma acestora fiind depistate 57 persoane în timp ce comiteau infracţiuni de corupţie.

Corina Macavei

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top