vineri , 18 august 2017
NEWS ALERT

DISCUŢII IMPORTANTE LA MINISTERUL AGRICULTURII PENTRU VIITORUL CAMEREI AGRICOLE

DSCF9280Marţi, 2 decembrie, Ministerul Agriculturii a găzduit o întâlnire decisivă pentru viitorul Camerelor Agricole din România. Stabilită în prealabil de ministrul Daniel Constantin şi preşedintele Camerei Agricole Naţionale, Cornel Stroescu, întâlnirea a pus faţă în faţă reprezentanţii acestei instituţii nou înfiinţate, pe de o parte şi o echipă a MinisterulUi Agriculturii, condusă de secretarul de stat Daniel Botănoiu. Discuţiile au confiinţit, în opinia lui Cornel Stroescu, „decizii extrem de importante legate de viitorul acestei instituţii vitale pentru viitorul agriculturii româneşti”.

Reporter:Domnule Cornel Stroescu, a fost aşadar o întîlnire istorică pentru viitorul Camerelor Agricole în România?

Cornel Stroescu: Haideţi să nu-i spunem chiar istorică, dar este una cu adevărat de importanţă majoră. Ne-am aşezat la masa discuţiilor, noi, reprezentanţii Camerelor Agricole din România şi cei ai Ministerului Agriculturii, echipa condusă de domnul secretar de stat Daniel Botănoiu. Pentru că stabilisem în prealabil coordonatele acestei întâlniri cu domnul ministru Daniel Constantin, vă spun că ne-am aşezat optimişti la masa tratativelor, iar concluziile trase la finalul acestor discuţii  sunt de asemenea  optimiste şi ne dau încrederea că am găsit deplină înţelegere la cei care conduc destinele agriculturii din România.

Ceea ce ne doare pe noi fermierii români de ceva timp este înfiinţarea o dată pentru totdeauna a acestei Camere Agricole Naţionale. Cu destule sacrificii, inclusiv financiare în trecut, am reuşit să înfiinţăm camere agricole în 14 judeţe din România. A fost un pas important, dar mai sunt încă foarte multe judeţe care nu au reuşit să se organizeze la fel de bine. A fost desigur vorba în multe locuri de lipsa de resurse financiare, au fost zone unde nu s-a reuşit ajungerea la un consens şi probabil au mai fost şi alte motive pe care nu are rost să le mai amintim aici şi acum. Cum termenele stabilite prin lege pentru înfiinţarea acestor camere agricole erau depăşite, era nevoie de modificări legislative şi stabilirea a noi termene pentru a putea constitui în condiţii legale aceste camere agricole în judeţele în care ele lipsesc. Acesta a fost unul din principalele motive pentru care am dorit această întâlnire şi am stabilit în urma ei  că acest termen va fi modificat în aşa fel încât alegerile pentru consituirea camerelor agrcicole să se desfăşoare în deplină legalitate.

„Avem promisiunea unei susţineri financiare”

Dar cu siguranţă un detaliu şi mai important al acestor discuţii este că în demersul nostru de a finaliza procesul de constituire a Camerelor Agricole la nivelul întregii ţări, am primit chiar promisiunea unei susţineri financiare din partea Ministerului Agriculturii. Va fi desigur nevoie de câteva modificări în legislaţie, care trebuie făcute urgent, pentru că Legea Bugetului bate la uşă şi trebuie să fim prinşi în ea şi am convingerea că şi această doleanţă a noastră se va rezolva. După părerea mea alocarea unei sume stabilite de zece milioane de lei nu ar fi un efort financiar foarte mare pentru această instituţie de importanţă naţională. Poate îmi veţi spune că folosesc cuvinte mari când spun „importanţă naţională”, dar vă rog să vă gândiţi că de viitorul agriculturii şi al fermierilor români depinde viitorul economiei acestei ţări. Şi desigur îmi exprim convingerea că partenerii noştrii de dialog au înţeles foarte bine cât de mult are nevoie Camera Agricolă de această susţinere financiară, în acest demers de a se constitui la nivelul întregii ţări. Din păcate la noi este mai greu să urnim lucrurile din loc, mai ales atunci când vorbim de resurse financiare, pe care fermierii e drept că nici nu le au. Am traversat un an greu, cu pierderi mari pentru cei care lucrează în agricultură, fermierii cu siguranţă nu au bani pe care să-i investească în organizarea alegerilor pentru înfiinţarea camerelor agricole. De aceea acest sprijin ar fi vital.

Am mai obţinut în urma acestor discuţii şi promisiunea că la nivel central Camera Agricolă Naţională va avea un sediu al ei. Am despus deja în acest sens o cerere scrisă pe care am înregistrat-o la Ministerul Agriculturii şi am primit de asemenea promisiunea că şi în teritoriu camerele agricole judeţene vor fi sprijinite cu spaţii în care să-şi desfăşoare activitatea.

„Cred că avem o mare deschidere şi susţinere”

Un argument de netăgăduit că echipa domnului Botănoiu a fost deschisă total dialogului este şi faptul că toate cele 14 Camere Agricole înfiinţate au primit invitaţia să facă propuneri cu privire la modificările legislative pe care le doresc în Legea de înfiinţare şi funcţionare a Camerelor Agricole (Legea 238/2010, modificată prin OUG 58/2013). Astfel, în decurs de o săptămână aşteptăm de la reprezentanţii noştri din teritoriu aceste propuneri de modificări legislative, noi le vom centraliza şi apoi le vom înainta Ministerului Agriculturii. Am găsit aşadar înţelegere şi disponibilitate la dialog şi ţinând cont şi că, de-a lungul timpului, problemele ridicare în întâlnirile pe care le-am avut cu domnul Daniel Constantin nu au rămas nerezolvare, am convingerea că şi de această dată avem o mare susţinere din partea Ministerului Agriculturii pentru înfiinţarea Camerelor Agricole în România.

A consemnat, Mihai Bădescu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top