vineri , 21 iulie 2017
NEWS ALERT

DISTRACŢIE DE WEEK-END ÎN PORTUL DROBETA TURNU SEVERIN

Municipiul Drobeta Turnu Severin găzduiește în acest sfârşit de săptămână „Caravana lui Axinte”, un festival care combină mititeii și berea cu muzica, glumele și concursurile.

PORT VICTORSeverinenii petrec, în acest week-end, cu mici, bere și muzică în Portul Drobeta Turnu Severin. „Caravana lui Axinte” a poposit și la Turnu Severin, fiind un spectacol care este organizat și cu sprijinul Primăriei oraşului.

Timp de trei zile, începând cu data de 30 mai şi până duminică, 1 iunie, vor avea loc în Portul Drobeta Turnu Severin mai multe spectacole de muzică uşoară şi muzică populară.

În cele trei seri de spectacol, severinenii vor avea parte de muzică, momente umoristice, dar și multe concursuri la care vor fi antrenați de organizatori. Pe scena amplasată în Portul Drobeta Turnu Severin vor urca prietenii lui Axinte care, la rândul lor, vor veni cu multe surprize muzicale pentru public.

Şi cântăreţul de manele Vali Vijelie a fost  anunțat pentru a urca pe scenă, alături de Mariana Stan, Radu Pietreanu, Lorenna, Traian Ilea, Marko, Ionuţ Dulgheriu.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top